Concours de poésie

Ana-Maria Coja, Poezie pentru copii, Grupa IV

To read the creation of Ana-Maria Coja, request a translation by clicking the „Translate” button.

Ana-Maria Coja participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din Toplița, Jud. Hunedoara, Romania și are 48 de ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Diploma
Ce vei fi?

- Ce vrei să te faci, Maria,
Când o să crești mare, mare?
- Astrolog vreau să devin
Sau medic de animale!

- Ești fantastică, Maria,
Știu că stelele iubești,
Fiindcă crezi că sus în ceruri,
E o lume ca-n povești!
Dar, dacă o să fii medic,
C-o seringă cu un ac mare,
O să poți să le înțepi,
Pe bietele animale?

- Of, ce tot vorbești prostii,
Asistentele înțeapă,
Medicii scriu doar rețete,
Că au „mintea înțeleaptă”!
Dau siropuri și tablete,
Sfaturi bune mii și mii,
Nu înțeapă cu seringa,
Animale și copii.
Vreau ca Pița, Lili, Coco,
Dora ce ronțăie oase
Mereu să fie voioase,
Agere și sănătoase.
O să am grijă de ele,
Să nu se îmbolnăvească,
Le dau vitamina C,
Mare, mare ca să crească.

Despre stele, ce să spun?
Sunt ca ochii tăi, măicuță,
Când mă strângi tare la piept
Și-mi zici: „Dragă Măriuță!”


Inimioara

- Mamă, simt aici în piept,
Când alerg și când mă joc,
Parcă-mi bate-un cesuleț
Ce nu pot să-l văd deloc!

Mă tot uit, pun mâna, simt.
Tic-tac, tic-tac, tot mereu,
Mă întreb, dar nu pricep,
Cin’ la pus în trupul meu?

- Este inimioara ta,
Care sângele pompează,
Și-l trimite în tot corpul,
Bine îl oxigenează.

Noi, ca să putem trăi,
Inspirăm aer curat,
Care are oxigen,
Ce în corp este păstrat.

De ce nu avem nevoie,
Eliminăm tot, îndată
Și zicem că expirăm,
Așa face lumea toată.

E ceva esențial!
Inspăirăm și expirăm,
Pentru a putea trăi…
Noi spunem că RESPIRĂM.

Tu vei înțelege asta,
Când vei fi puțin mai mare
Și vei deveni elevă
Isteață și silitoare.

- Dar de ce îndrăgostiții,
Își dau cadou, inimioare?
- Fiindcă-atuncea când iubești,
Inima-ți bate mai tare!


Roua

- Lăcrimează florile,
Nu știu, mamă, ce-i cu ele,
De ce plâng și ce le doare,
Le-au împuns albinele?

- Nu! E roua dimineții,
Care spală florile,
Așa cum îți speli tu fața,
Când se ivesc zorile.

E un fel de îmbrățișare
Dintre vaporii de apă
Și temperatura care
E rece de dimineață.

Vaporii de apă dorm,
Peste noapte, pe pământ,
Iar când vine dimineața,
Se trezesc toți, rând pe rând.

Răcoarea din zorii zilei,
Le dă câte-o sărutare,
Ei se transformă în picuri,
Care spală tot ce-i floare.

Așa a vrut Dumnezeu,
Când o nouă zi se naște,
Să se spele bine, bine,
Tot ce este vietate.

Nu uita ca să te speli,
Draga mamei, zi de zi,
Este foarte important,
Curățică tu să fii.

Să-ți păstrezi curat obrazul,
La propriu și figurat,
Să ai conștiința curată,
Când te pui seara în pat.