To read the creation of Iulia Miruna Iftimi, request a translation by clicking the “Translate” button.

Iulia Miruna Iftimi participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din Pașcani, Jud. Iași, Romania și are 13 ani. Ea este îndrumată de Prof. Corina Vârlan, la Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino”. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                  Calea muntelui

Vedeai ȋn depărtare pădurea-ntunecată
Și stȃnca cea bătrȃnă ȋn ceață se pierdea,
Iar eu mergeam tăcută pe calea argintată
De lucia zăpadă ce o acoperea.

Se-aude glas de clopot de la o mănăstire
Pierdută-n munții falnici, printre stȃnci cenuşii;
Pe ceriu zboar-un vultur, tot veghind ȋn neştire
Pădurile-mbrăcate ȋn chiciuri argintii.

O, munte, falnic munte, cu fruntea ȋn zăpadă,
Eşti straja țării noastre cu cȃmpuri de smarald!
Deşi stȃnca de cremeni ȋn hăuri stă să cadă,
Tu, păstrȃnd măreția, atingi soarele cald!


          N-am auzit de mult…

N-am auzit de mult al păsărilor tril
Ce vesele se joacă-n ‘nalte crengi.
Ȋn mine simt un suflet de copil,
Simt armonia acelor zile-ntregi

De primăvară limpede, tȃrzie,
Ce amurgea cu-n luciu diadem,
Și simt din nou cea veche bucurie,
Și eu, din nou, aş scrie un poem.


            Ursul

Ţin minte că-n vremea de demult,
Freamătul codrului iubeam s-ascult
Și codrul verde depăna poveşti
Prin ciripitul păsării cereşti.
Am auzit şi eu o să vă spun
Legenda ursului trist şi bătrȃn.

Trăia demult, ȋntr-un frumos regat,
Un preaiubit şi falnic ȋmpărat,
Dar, pe cȃt de bun şi iubitor,
Era-mpăratul aprig vȃnător.

Prin codrii verzi el mai mereu vȃna
Și numai vȃnat bun el dobȃndea,
Dar ce nu ştia cel aprig vȃnător,
Frumoasa, bălaia crăiasă-a munților,
Văzȃnd că-i pier supuşi din curtea-mpărătească,
Cu patimă aprinsă dorea să-l pedepsească.

Odată, ȋmpăratul prin păduri mergȃnd,
O ciută dȃnsul vede,  speriată alergȃnd,
Prin neguri el se-ndreaptă, calea ȋşi luminează
Și, fără de mustrare, ȋndat-o săgetează.

Și s-auzi un sunet, de parcă-ntreg pămȃntul
S-ar zgudui, sălbatec urlă acuma vȃntul.
O voce ȋnfuriată aude ȋmpăratul:
-Măriei Tale prea drag ți-era vȃnatul
Și ruga ta eu n-o să ți-o ascult,
Tu, azi, ai ucis ciuta ce-o ȋndrăgeam mai mult!

Atunci fugi-mpăratul, dar marea lui mirare,
Nu mai fugea pe două, ci pe patru picioare,
Iar glasul lui puternic era un mormăit.
Ȋn negurile dese-ȋmpăratul a fugit.

Geaba simțea tristețe, geaba-şi cerea iertare,
Blestemul tot blestem e şi cale-ntoarsă n-are.
Aşa, ȋn chip de fiară rămase-ntreaga viață,
Lumea de el se teme, nu vrea să-l vază-n față.

I-a rămas al său nume de cȃnd era om: Ursul,
Nimeni nu ştia cine-i, nu ȋi auzea plȃnsul.
Aşa rămase-n lume povața următoare:
Ȋn orice faci nu-i bine să arăți ȋngȃmfare!