Mădălin Cristea, Proză Scurtă, Grupa II

De Festival 4 Arts „Dan Iordăchescu” pe 26 iunie 2022

To read the creation of Mădălin Cristea, request a translation by clicking the “Translate” button.

Mădălin Cristea participă la Secțiunea „Proză Scurtă” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din Adjud, Jud. Vrancea, Romania și are 17 ani. El este elev al Colegiului Tehnic „Gheorghe Balș” Adjud și este îndrumat de Prof. Tania Buchidău. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

CONFUZĂ
de Cristea Mădălin

Era mereu așa, nu avea cum să fie altfel.
Mereu l-aș fi găsit în același loc, în banca lui, învățând mereu pentru materiile din ziua respectivă.
Începea sa mă streseze, deși, senzația era plăcută. Îl cunoșteam de șase ani, din clasa a VII-a, de când fusese transferat la noi, în urma unei exmatriculări. Primisem, cu o zi înainte, un mic instructaj legat de ceea ce trebuie să facem și cum ar trebui sa ne comportăm cu elevul nou venit. Fiind cea mai bună din clasă, eram puțin sceptică în privința faptului ca el ar putea să mă întreacă la vreo materie, mai ales la note; la urma urmei era un elev problemă, care fusese exmatriculat, așa cum urma să aflu mai târziu, din cauza unei bătăi, el fiind principalul vinovat. Sau, cel puțin, așa spuneau martorii, care, din câte am înțeles eu mai târziu, nu se înțelegeau prea bine cu el.
A doua zi sosi. Eu eram nerăbdătoare să văd cine este noul nostru coleg. Acesta putea fi doar un bătăuș exmatriculat la prima greșeală făcută sau putea fi un elev ca oricare altul, dat afară din școala anterioară datorită unei neînțelegeri. Autobuzul cu care mergeam la școală nu avea prea mulți pasageri, așa că patronul firmei a hotărât să facă un program care era greu de urmat, chiar și pentru șofer. Mai pe scurt, eram nevoită să mă trezesc la ora 5:00 pentru ajunge la școală la ora potrivită.
Mereu ajungeam prima în clasă, mai puțin de data asta. Mi-o luase înainte. Era acolo, în prima bancă, citind ceva. Coperta cărții, un fundal negru pe care se mai afla o eșarfă roșie si un singur cuvânt scris cu un argintiu metalic '' Corupt ''. Sprâncenele îmi țâșniră in sus, eram curioasă și intrigată. Nu întrebam cum de un copil de clasa a 7-a ar citi o astfel de carte care nici măcar nu era apropiată de vârsta recomandată, ca mai apoi să îmi răspund la întrebare cu o alte întrebare, ”De ce citesc si eu această carte?” .
Stăteam la ușă, holbându-mă ca o ciudată la cartea băiatului. Înainte ca eu sa fac vreun pas, văd cum își mută privirea, din carte, direct în ochii mei. Mă privea cu ochi albaștri, am încremenit. Ne uitam unul în ochii celuilalt, fără a schița vreo mișcare. Într-un final, și-a dezlipit capul de pe bancă fără să întrerupă contactul vizual. M-a salutat iar glasul lui m-a cucerit. Părul lui blond și lung îi acoperea ochii, nemaiputând sa îi văd ajutându-mă, totodată, să ies din vraja ochilor lui. Cu greu l-am salutat înapoi, căci vocea îmi tremura. Se îndrepta spre mine , picioarele mi-au amorțit, era din ce in ce mai aproape... Când a ajuns în dreptul, meu am simțit o furnicătură pe șira spinării.
M-a ocolit. Pur și simplu a trecut pe lângă mine fără a schița vreun gest. Plină de emoții si puțin supărată, deoarece nu am avut nici o reacție vizibilă în fața lui, m-am așezat în banca mea, prima bancă de pe rândul din mijloc, fiind, astfel, vecină de rând cu noul băiat.
În mai puțin de o oră , clasa se umpluse cu elevi mai mult sau mai puțin dornici să învețe ceva. În stânga mea îl văd - se holba la mine de parcă eram ceva nou, nefiresc, pentru el. Prima oră începuse deja și fiecare elev era în banca sa. Cu toate că zogomotul nu încetase acesta fusese, totuși, diminuat, la gândul că profesorul ar putea intra nervos în clasă iar gălăgia din sală l-ar înfuria și mai tare, oferindu-i ocazia perfectă pentru un test surpriză. Ce ne pregătea profesorul nu era prea diferit de gandurile noastre. Cu o întârziere de doar câteva minute, ușa s-a deschis larg și profesorul intră în clasă, binedispus. A închis ușa, ușor, după el, întâmpinat de un cor de 28 de elevi care strigau la unison '' Bună dimineața !''
Fără a primi vreun răspuns, îl vedem pe profesor cum își ațintește privirea către elevul cel nou și rostește următoarele :
- Alex !? Nu ți-ai dori să te prezinți noilor tăi colegi ?
Deci Alex era numele lui, unul destul de frumos, aș zice. Auzind asta, îl văd cum își dezlipește privirea de la mine și și-o mută către profesor. Chiar dacă acesta a auzit clar întrebarea profesorului, preferă să o ignore, punându-și capul, înapoi, pe bancă, fără a se mai uite către mine. Părea oarecum supărat.
- Nepoliticos .....(Șoptește profesorul iritat de data asta din cauza atitudinii ignorante a lui Alex.) Dacă tot suntem așa nepăsători , aș zice să dam un test de control pentru a vedea dacă unii chiar merită un loc în această clasă.

Chiar daca ultima lecție a fost a fost destul de ușoară, colegii mei aveau unele dificultăți în rezolvarea unora din acele exerciții, fapt ce a provocat o stare de anxietate accentuată si oarecare ură pentru Alex și ignoranța lui. Părea că nu l-ar deranja un astfel de test, era clar, căci băiatul cu pricina, venind nepregătit dintr-o altă școală, nu ar fi fost interesat de notele pe care le va lua în aceasta.
Când profesorul a terminat de scris exercițiile pe tablă, s-a întors către noi și, cu un rânjet oarecum superior, ne-a urat succes la test. Părea simplu, cu excepția ultimului exercițiu, mereu ultimul. În toți cei trei ani în care l-am avut ca profesor de matematică pe domnul Ivan, a dat, la fiecare test, un exercițiu de dificultate maximă, astfel încât, niciun elev de-al lui să nu primească vreun 10 curat. Mi-am luat gândul de la ultimul exercițiu așa că m-am concentrat pe restul, făcându-le perfect. Pe la mijlocul orei, îl văd pe Alex cum se îndreaptă cu foaia lui de test către profesor. Uitasem de el. Mă uit la el și la profesorul care, cu nonșalanță, îi ia hârtia din mână, ușor surprins. Aș fi bănuit că a predat-o goală dacă lumina care trecea prin foaie nu ar fi dezvăluit umbrele cifrelor. După câteva minute de corectat, timp în care toate testele s-au strâns, profesorul, fără niciun cuvânt, ia toate testele, inclusiv al meu, și pleacă, lăsând pe catedra lucioasă o hârtie: Test la matematică, Nume : Alex Pop; Nota : ...10.
Mirați de ce vedem, ne strângem cu toții în jurul catedrei, mai puțin el. Alex Pop stătea relaxat, cu capul pe bancă, citind acea carte, nepăsându-i de nota primită. M-aș fi dus la el, dar știu neplăcerea și sentimentul provocat de persoanele care te întrerup din citit. M-am gândit, planul era făcut: a doua zi, când îl voi găsi în clasă, voi merge la el și voi încerca să deschid un subiect de discuție, cel puțin așa plănuiam.
Când am ajuns acasă, tot ce îmi venea în minte era privirea lui goală,îndreptată spre mine. Nu m-am putut gândi la nimic altceva tot restul zilei, deși trebuia să învăț la acea materie, la acel profesor, unde el m-a întrecut. Trebuia să mă duc mâine la el, sa îl întreb ce s-a întâmplat, oare copiase? Dar nu avea cum, testul era prea din scurt, nu avea nici măcar caietele. În seara aceea nu am putut dormi, mă gândeam doar la ce aș putea să îi spun când îl voi vedea.
Prin geamul orientat spre răsărit, în camera mea, puteam simți cum lumina puțin călduță îmi trecea prin pleoapele întredeschise, trezindu-mă și amintindu-mi că nu îmi pregătisem ghiozdanul. Eram foarte obosită, abia vedeam cărțile. Speram să pot recupera din somnul pierdut, ca de obicei, în autobuz, cu căștile în urechi, ascultând muzica mea preferată, ceea ce s-a și întâmplat.
Am ajuns la școală, gândul la el îmi revenise, în clasa îl văd pe el. Citea altceva , probabil terminase cealaltă carte. Am pășit pe parchetul vechi din care a ieșit un scârțâit lung care, parcă l-a scos pe Alex din hipnoza acelei cărți. S-a uitat spre mine de parcă acea carte din fața lui dispăruse, de data asta nici nu a salutat. Puteam vedea doar acea privire goală, îndreptată spre mine, ca de obicei . M-am enervat și, cu pași lungi, m-am îndreptat către el, cu fiecare pas, podeaua de sub picioarele mele, scârțâind din ce în ce mai tare. Am ajuns în fața lui. Tot ce mai trebuia să fac era să încep să vorbesc, dar era așa greu să o fac atunci când se uita la mine cu ochii lui albaștri, senini, întrebători...
- De ce te holbezi așa la mine ? m-am răstit la el cu un ton amenințător, în speranța că voi scoate măcar un singur cuvânt de la el.
- Pentru ca ești frumoasă.
Eram roșie toată. Ce era în neregulă cu tipul ăsta? Mai întâi vine in mijlocul anului la această școală, se comportă ca un superior în fața profesorilor, se holbează la mine toată ziua, apoi singurele cuvinte pe care le spune de când a venit sunt '' Pentru ca ești frumoasă ''. Clar era ciudat,dar măcar a vorbit, trebuia să continui conversația.
- Dar de ce ai venit în mijlocul anului ? Cum de te pricepi așa bine la matematică? De ce ești așa ciudat?
- Ciudată este fata care țipă fără motiv în fața mea, îmi răspunde el, nonșalant . Iar dacă ai probleme la matematică te-aș putea ajuta .
Parcă spunea exact ceea ce voiam sa aud. Fără a mai scoate vreun cuvânt, am dat din cap aprobator, trăgându-mi un scaun lângă el. M-a ajutat să repet repetând și să învăț la fiecare materie unde mă încurcam, reușind, în felul acesta, să îmi corectez notele până am ajuns la media generală de 10.
Era mereu așa, nu avea cum să fie altfel.
Mereu îl găseam în același loc, în banca lui, învățând mereu pentru materiile din ziua respectivă, cu un scaun pregătit lângă el, făcându-mi semn să mă apropii pentru a putea repeta împreună pentru BAC-ul ce avea să vină. Deși nu ne-o spuneam, se vedea clar că ne iubim unul pe celălalt, adică de ce ne-am mai fi plănuit un întreg viitor împreună?