Concours de poésie

Răzvan Mare, Poezie, Grupa IV

To read the creation of Răzvan Mare, request a translation by clicking the „Translate” button.

Răzvan Mare participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din București, Romania și are 45 de ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Diploma
                                                           Noapte de sânziene


E noapte, e vară și un cer senin,
Iar luna, sferă de lumină lină,
Văzduh torid, adie doar pelin,
Și briza mării, ca un melos lin,
În cânt de ocarină.


Natura se inundă încet de noapte,
Și doar lumina lină de pe cer, 
Dansează cu reflexii argintii în șoapte,
În marea ce veghează, iubirile ce pier.

Spre țărm privirea mi se adânci,
Ce pare a fi  un port al viselor frânte,
Când valul în final îl va lovi,
Se spulberă poveștile  din larg,
Legendele nespuse.

Din  lanuri unduite și aurii,
Ce acoperă câmpia dinspre  far,
Năluci cu chip de fete îmbrăcate în ii,
Apar în hore și la fel dispar.

În chingi de lut, amare, străvezii,
Se împletesc trăiri în miez de noapte,
Să fie sânziene su legendele târzii,
Iubiri pierdute înainte de a se naște.


                                                                 Douăzeci  și  cinci


 Se așează temător pe arpegiul melodiei exotice, sublime,
Și-n jucăușe dansuri, cei douăzeci și cinci,
Rămân încremeniți într-un decor distopic,
 Si zămisliți aevea de un dansator matur și în mișcări lasciv. 

Și cine sunt în fond, cei douăzeci și cinci?
Un număr oarecare, ce dă frisoane mari și îndoieli adânci,  
Și au putința cruntă de a răvăși cumplit,
 Un suflet de copilă, candid, serafic, blând.
 
Pot deveni actorii ce-n taină plăsmuiesc,
Un joc subtil în piesa de viață și destin,
La fel de fantomatic apar, se năruiesc,
Dorinți și pasiuni, într-un amor sublim.                                                                                                                                                                    

Si totuși s-a întâmplat, ca o adiere lină,
În anotimp discret, prin tandre mângâieri și atingeri de sclipiri,
În dulcea curtoazie, fetița cea rebelă cu trupul de felină,
S-a îndrăgostit frenetic de vechiul dansator  cu șarmul din priviri.
  

O, clipă dulce, așteaptă, în tânguirea nopții!
Odată ce-ai plecat, amărăciunea sumbră un suflet a cuprins,
Fata visătoare, parfum de nalbă, sorții,
Învăluie universul când timpul s-a închis.

Iluzii disipate, dezvăluire cruntă,  împrăștie simțirea,
 Ce-i da odată fetei fiorul  de extaz,
Când parcă apar iconic și-i mistuie gândirea, 
Cei douăzeci și cinci par timp îndelungat. 

Sunt anii ce măsoară ca printr-o clipă oarbă,
O cale tot mai lungă, lipsită de iatac,
Dintre femeia  jună  cu trupul de felină,
Și dansatorul ludic, matur și amorezat. 

			
					Chipul

Se făcea că-n vis pictam  cu peneluri diafane,
Pe un șevalet eteric ce adie lin, lavand,
O poveste despre vieți, despre chipuri și destine,
Despre un chip de lut, vergură,cu privire de smarald.

Iar un înger zăbovind printre arce de lumină,
Se uita timid la mine cum pictam plutind feeric pe o rază lină, lină,
Recreând  în sine-mi lumea prin imagini diafane împletite ca un șnur,
O poveste unicată despre  chipul cel de lut cu privire de azur.

Ce e chipul, ce ie viața, când nu tind spre Absolut,
Chipul poate să atingă Cerul dar preferă uneori să rămână doar de lut,
Viața poate se mai frânge sau un chip să fi căzut,
Pentru lume-i o poveste ce a fost și a trecut.

Chip de lut, te-am recreat, fie și pe o pânză fină,
Mi-am dorit să te asemeni cu un astru de lumină,
Chip de stele te-am cernut, cu priviea albastră, vie,
Te-am iubit, te-am prețuit, te-am numit a mea fie

Și cum îngerul privi de un argintiu serafic,
Suflă peste șevalet cu un aspru vânt tomnatic,
Și încet se șterse totul, vieți, destine, chip de lut.
Ai plecat de lângă mine, chip de lu și te-ai pierdut.