To read the creation of Adelina-Maria Male, request a translation by clicking the “Translate” button.

Adelina-Maria Male participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Săliște de Vașcău, România și are 15 ani. Ea este îndrumată de Prof. Carmen Ifrim Săsărman, la Colegiul Național Avram Iancu Ștei. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Dorințele

Dacă atunci când voi fi mare voi găsi un pește auriu,
L-aș ruga să mă ajute până nu e prea târziu!
Pentru-a-ncheia grele suferințe, să-mi împlinească trei dorințe:

Dorința #1 e să găsesc un leac pentru omenirea întreagă!
Să împiedic chiar și moartea pe cei dragi să-i mai despartă,
Cum ar fi copiii cuminți, iubiți de-ai lor părinți…
Și aș face ca în loc de ani, să putem plăti în bani.
I-aș îmbuna pe cei avari, să dea din ei și la sărmani.
Să-mi dea și-un avion le-aș spune, să împart săracilor din lume!
Terra de s-ar suprapopula, tuturor s-arat aș vrea
C-avem un Univers în față, ce știe cât de mici suntem,
Și care privind stelele mă îndrumă, să-mi duc visele la extrem.
Îi spun că m-aș face astronaut, cunoaște-al său necunoscut.
El zice să zbor și pe Marte, sau undeva mult mai departe,
Cu cei ce n-au parte de carte.
Le-aș construi și casă, și școală acolo-aș ridica,
Ca ei să învețe să citească, această poezie a mea.

Dorința #2 e să salvez planeta de încălzirea globală,
Gheața topită să nu înghită suprafața continentală.
Aș ruga ai bolții Sfinți să mă prefacă-n uriaș,
Să iau excesul de apă-n găleata mea cât un oraș!
Să stropesc cu ea-un întreg deșert, de pe-un mare continent,
Iar secetei să-i pun capac, peste tot în lung și-n lat!
Însă privind dinafară, văd risipa alimentară
Și trebuie ca să constat, pământul e poluat!
Cum razele bat mai tare, montez panouri solare,
Fabricilor conectez, atmosfera echilibrez.
Foametea aș vrea a stopa-o, malnutriția-i un blestem,
Căzut din cer asupra noastră, mulți nu cred în Dumnezeu!
Aș taxa pe cei ce-aruncă la gunoi mâncare sau,
Mai bine-i oblig să doneze și celor care nu au.

Dorința #3 e să stopez războaiele din galaxie,
Ca între noi să nu mai fie decât iubire și armonie.
M-aș preschimba în sol de pace care popoare să împace,
Face-al nostru tărâm ca-n povești, și pentru extratereștri.
M-aș teleporta în misiune cu-al lor mare OZN:
Trece pe la toți în parte, explica că sunt aparte,
C-ale vieții nedreptățiți să nu ne delimiteze,
Și inegalitate-n drepturi ele să nu mai creeze!
Acceptarea în jurul nostru pleacă de la o premisă,
Aceea că-n Calea Lactee trebuie a rezolva o criză.
Au drepturi și vegetația, și fauna sălbatică,
Defrișarea-n emisfere aș reduce-o din practică!
Iar abandonul de copii, locuințe și animale,
Le-aș interzice pretutindeni, nu există altă cale!

Peștișorului i-aș spune despre acestea în detaliu,
Dacă și lui i-ar plăcea, l-aș lua la mine într-un acvariu!
Să facem echipă și scrie-amândoi istorie,
Împreună, cu cei din jur, bucura de glorie!


Curajul de a îndrăzni

Îmi amintesc…
Cum sufletul meu inocent de copil
Înainta spre realitate vrednic, și totuși subtil.
Dorea cu drag, să treacă al rațiunii împodobit prag,
Cu sentimente și visuri abandonate-n uitare,
Cândva aprinse-n flăcări de-o stea căzătoare.
 Nu voia să se stingă, cu gândul a smuls-o dintre a bolții furtuni,
Ca la gât să o lege în legământ de promisiuni.

Îmi amintesc…
Cum la ora de desen culorile formau drumuri ațintite,
Lăsând în urma lor pe foaie doar cărări pustiite.
Mă uitam afară-n gol pe geam și simțeam...
Dorința ce zbiera hotărât din adâncul meu,
Spunându-mi să pictez cu ele al vieții curcubeu.
Să-mi desenez o pereche de aripi zburătoare,
Și să mă înalț falnic până la lună și soare!

Încă îmi amintesc…
Cum era să îndrăznesc, spre succes să țintesc!
Când clipele trecătoare din curtea școlii
Îmi umpleau inima cu adolescentine veselii...
Și curajul nebunesc acum mai neprețuit ca oricând
Ce-mi lăsa pasiunile purtate nepăsător de vânt.
Erau libere să caute, s-adune un buchet de speranțe,
Să-mi coloreze viața în grandioase nuanțe!


Ea, femeia…


Femeia-i iubirea călăuzitoare prin ceață,
Și n-o subestima – e tare-ndrăzneață!
Femeia e cea care treptat se înalță,
Stăpână peste-a trecutului rea dominanță.
Ea te omoară, tot ea îți dă viață,
Printre-a lumii furtuni îți e fortăreață.
Însăși ea e a bolții zeiță măreață
Luptătoare cu întunericul spre a da speranță.
Ea-ți luminează cerul, tot ea te învață
Cum să ai răbdare, pe răni să-ți pui gheață.
Ai grijă cum o iei – e foarte isteață,
Știe că nu-i cârlig și nu se agață
Cu-o floare și în Dubai-o vacanță.
Opiniei sale nu-i da ignoranță,
S-o respecți și iubești e de mare importanță!
Femeia-i a echilibrului necesară substanță,
Fără de ea nu ar exista o balanță.
Vocea sa, cu extravaganță,
Sună mai frumos decât o romanță.
Ea-ți alină dorul cu multă cutezanță,
Chiar și când nu te cuprinde și e la distanță.
Ea îți pictează nopțile într-o vie nuanță
Cu-al său dans unic plin de eleganță,
Fascinând chiar și stelele cu a sa performanță!