To read the creation of Carina Floriana Nicolae, request a translation by clicking the “Translate” button.

Carina Floriana Nicolae participă la Secțiunea „Proză scurtă” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Ploiești, România și are 12 ani. Ea este îndrumată de Prof. Ramona Ștefan la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” Ploiești. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                                                                           O prietenie salvatoare

       Era noapte. Fritz alerga cât îl țineau piciorușele lui firave. Slăbise mult,fiindcă de o lună-ncoace îi ceda rația de mâncare cârtiței care îi adăpostea pe el și pe sora sa. Acesta era prețul supraviețuirii lor.
       Dar Garda Pisicească de Elită, pe scurt GPE, le descoperise ascunzătoarea. GPE-ul avea rolul să extermine șoarecii de câte ori avea ocazia. Această gardă era în slujba oamenilor care raționalizau mâncarea șoarecilor. Cu greu putea să țină în frâu sentimentele de vinovăție și durere. O nouă amintire cutremurătoare prindea contur: sora lui întinsă pe jos, cu fața împietrită de frică și cu un glonț în inimioara ei care înceta ușor-ușor să mai bată.
       Dar nu era momentul ca Fritz să se dea bătut, fiindcă GPE era pe urmele lui. Ar fi trebuit să o ia pe sora lui în doar câteva zile și să se mute într-o casă numai a lor, într-un cartier mai retras. Acum, de unul singur, se îndrepta într-acolo, descumpănit, dar convins că trebuie să-și continuie viața în cartier.
       A doua zi, cineva a bătut la ușa lui Fritz. A deschis prudent ușa și înainte să se dezmeticească a dat nas în nas cu două pisici! Ele nu erau în uniforma GPE și nici nu aveau arme la purtător. Păreau chiar prietenoase.
       -Salut! Eu sunt Marta, iar ea este sora mea, Marda. Locuim alături și am venit să-ți urăm bun-venit în cartier!
       -Bună ziua! spuse Fritz. Mulțumesc pentru ospitalitate! Ați vrea să rămâneți la un ceai?
       -Nu, vino tu la noi! Nu accept un refuz!
       După acea zi, Fritz și pisicile s-au împrietenit, iar vizitele au devenit zilnice. Dar într-o zi, Fritz veni mai devreme la ele decât de obicei. Când intră în casa lor, le găsi îmbrăcate în uniforma GPE. Simțindu-se trădat, dar mai ales înfricoșat, Fritz dădu să fugă, dar Marda îl opri.
       -Fritz, stai liniștit, nu vrem să-ți facem rău, ci vrem să-ți dăm o mână de ajutor!
       -Nu am putut să-ți dezvăluim ocupația noastră fiindcă regulile ne interzic. Nu suntem de partea oamenilor, ci ajutăm șoareci ca tine să treacă granița în Miceland. Ești un prieten grozav și un șoarece foarte drăguț, dar te vedem nefericit! Meriți mai mult decât o viață îngrădită, așa că, dacă ești de acord, te vom traversa în Miceland și pe tine.
       Fritz fu de acord. La frontieră, el a primit un ultim sfat de la prietenele sale:,,Du-te și trăiește-ți viața!
       Când călcă pe pământ liber, Fritz nu-și mai încăpea în piele de bucurie! Se gândi la surioara lui, care avea un glas gingaș, că putea să-și facă o carieră din muzică și să cânte pe toate marile scene. Când ajunse în capitală, magnificele construcții îl orbiră. Când se uită în sus, reclamele îi zâmbeau cu blândețe, dar jos, viața era altfel. Zeci de vehicule claxonau nervos, trecătorii erau grăbiți și irascibili. Nimănui nu părea să-i pese de un biet șoricel care stătea în calea rutinii lor obișnuite. Unii șoricuți erau îmbrăcați la patru ace, iar alții stăteau la câte un colț al clădirilor, cerșind un colț de pâine pentru frații și surorile lor. Atunci Fritz își dădu seama de marea prăpastie dintre clasele sociale; ori era bogat și avea un loc de muncă, ori ajungea cerșetor.
       Cu ajutorul unor bani de la Marta și Marda, Fritz își luă o casă. Pentru a o plăti, nu mâncă timp de trei zile. După aceea, găsi un post ca om de serviciu. Munca de jos era grea, dar măcar avea salariu și un cămin în care să se întoarcă.
       Dar, într-o zi, ceva se schimbă. Pe când trecea prin parc, în drum spre muncă, văzu că lumea se strângea în fața cuiva. Când se apropie, descoperi o șoricică, murdară și cu haine jerpelite, cântând cu o conservă de pește goală în mâini. Dar glasul ei era pătruzător, aidoma cuiva drag pierdut de Fritz. „Nu poate să fie sora mea, Clara... Ea a murit.” își spuse. Dar șoricica aceea îi rămase în minte și în următoarele zile. De fiecare dată când trecea pe lângă ea, Fritz se gândea la sora lui.
       A patra zi când trecu din nou pe lângă șoricică, auzi un cântec familiar. Îl ascultă până la capăt cu sufletul la gură. Acesta era cântecul pe care Fritz i-l cânta Clarei ca să adoarmă. La final, chiar făcuseră un refren doar a lor, pe care o cântau în cor: Clara și Fritz mereu, La bine și la greu.
       Acum cântăreața se apropia de final, dar, nu rosti refrenul.
       Când termină cântecul, toată lumea izbucni în aplauze. Fritz dădea să plece. Dar șoricica adăugă cu glas timid:
       -Acest ultim vers este pentru fratele meu, Fritz: Clara și Fritz mereu, La bine și la greu.
       Atunci Fritz își făcu loc prin mulțime și o luă în brațe pe sora lui, care nu murise, ci tocmai cântase pentru el! Cei doi șoricei izbucniră în plâns, regăsindu-se după atâta timp.
       Fritz o duse pe Clara la casa lui, îi dădu să mănânce și îi luă haine noi. Se dovedise că șoricica nu murise în casa cârtiței. Fusese salvată miraculos la îndemânarea cârtiței care îi acordase primul ajutor după plecarea GPE-ului.
       -Credeam că pe tine te-au prins pisicile. Eu am fost ajutată de cârtiță să ajung aici. A avut milă de mine și m-a ajutat să trec granița. Dar ea a rămas acolo, fiindcă era liberă. Eu a trebuit să-mi găsesc calea de una singură, făcând ce știu mai bine.
       Fritz îi povesti și el despre peripețiile cu Marta și Marda. Acum că familia era întregită, Fritz și Clara hotărâră să ajute și alți șoareci să-și construiască o nouă viață. Se înțeleseră cu Marta și Marda ca ele să ducă șoriceii la granițe, de unde să-i preia și să-i ajute pe șoriceii refugiați să își construiască o nouă viață, pe pământ liber.Toată lumea are nevoie de o mână de ajutor într-o nouă lume, de un loc de plecare și, mai ales, de o familie.
       Oricine te ajută și empatizează cu tine este familie, fie că e om sau...șoricel!