To read the creation of Mirela Rodica Spulber, request a translation by clicking the “Translate” button.
Mirela Rodica Spulber participă la Secțiunea „Proză scurtă” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Oțelu Roșu, România. Mirela Rodica are 53 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Acrobatul fără nume
- Între adevăr și iluzie-
Într-o vreme, când Acrobatul fără nume și-a aflat aleasa inimii, s-au întâlnit pentru a se cunoaște după care, au stat despărțiți o vreme. Au știut de prima oară că ceea ce i-a apropiat, îi va determina să se recunoască unul pe celălalt, chiar și din mulțimea de suflete călătoare pe aceeași cale, ce o considerau și o constituiau ei, ca fiind cea mai autentică formă de manifestare a Iubirii necondiționate.
Iubirea e confundată deseori cu nevoia și atașamentul. Iubirea, este sentimentul de incluziune, conștiința de Sine si iubirea detașată. Iubirea emoțională, atașată este doar nevoie, dorință ...posesivitate ori agresiune. În iubire, nu există frică de nimic și fiecare alegere este asumată pentru ceea ce poți crea în viața ta. Probabil că răul nu există...ci poate fi opusul binelui. Însă cine știe ce este binele și cine știe ce este opusul binelui? Adevărul tău este doar al tău nu și al altuia. Adevărul altuia, pentru tine poate fi o simplă iluzie, deși acela este convins de adevărul său!
Se știe că mintea rațională, nu va da aproape niciodată voie inimii, să se exprime... Pe când inima, e atât de fericită să iubească, să simtă, să se deschidă!... Iar când mintea ascultă inima și începe să se exprime ca atare, cei din jur fie suferă din cauza neacceptării, fie iau această stare în derâdere sfătuind mintea să-și găsească echilibrul... Și am observat, cum sunt ignorate ideile și concepțiile create instinctiv și intuitiv, de către inimă. De aici, vine schimbarea stării și firii omului, alternând între ce simte și ce exteriorizează de fapt , acționând în proporție destul de mare după așteptările celorlalți, ori din ego, nu după cum simte inima sa... Și atunci, prima iluzie, aceea de echilibru, este să te eliberezi de tot ce nu-ți folosește... A doua iluzie este că și reușești....dar viața devine fadă, în timp ce tu schițezi zâmbetul al așa numitei izbânzi asupra stării tale. Iar cum inima își va cere mereu tribututul, găsești un colț de liniște unde, cu toată energia iubirii, contempli împotriva minții și a tuturor, în sinea ta, iubind în ascuns, tot ce nu ți-a permis mintea, să exteriorizezi... să explorezi.
Mintea, acumulatorul de informații, este în același timp și generatorul fricii...al iluziei... Inima în schimb, este acea prințesă războinică ce apară interesele sufletului, este însăși generatoarea de iubire. Inimii nu-i pasă de raționament, deși are pact nativ cu mintea, să ajungă la pace. Spiritual, poate fi întotdeauna doar cel ce iubește necondiționat, dăruind din ceea ce el este... Adevărul fiecăruia se află doar din inima sa! Ce dăruiește ori făurește omul cu mintea sa despre adevărul celorlalți, este iluzia că știe.
După un timp pe care cei doi, Acrobatul fără nume și iubita inimii sale, l-au plănuit la cel mai înalt nivel de conștiință, urma să vină marea dragoste dacă, aceștia s-ar fi recunoscut într-un context creat cu multiple provocări dar, datorită cărora ei nu s-au clintit din speranța pe care o aveau de a se reîntâlni, prin recunoștință și recunoaștere.
Acrobatul, pentru a ajunge în brațele iubitoare ale ființei din inima sa, nu trebuia să facă nimic special, decât să meargă pe sârmă, ceea ce făcea deja de o viață, ținându-și echilibrul cu prăjina ce o folosea atât fizic, cât și ca reprezentare precum a unui trident biruitor al eforturilor sale. Așa că pornise cu optimism și încredere spre ceea ce avea să-i schimbe viața...
De la capătul de pornire, o zărise deja în celălalt capăt pe aleasa inimii sale, pe care o recunoscuse chiar dacă distanța dintre cei doi, era destul de mare. Acrobatul, era așadar pregătit în toată splendoarea și voința sa, învăluite în cel mai pur curaj de a ajunge în brațele iubitei pe care o admira și o purta cu dragoste în inima sa...După câțiva pași plini de motivație și determinare, cu inima bătând de bucuria și emoția revederii, vedea cum iubita lui, pentru a nu-i distrage atenția, stătea nemișcată doar privindu-l și așteptându-l cu toată ființa în iubirea infinită ce-i definea de-a dreptul întreaga viață din acel moment, pentru că și ea dorea și aștepta cu emoție, marea bucurie a reîntâlnirii cu alesul mult așteptat.
Dintr-o dată, Veghetorii locurilor ce puneau la încercare marele curaj al Acrobatului, au trimis ploaie. Totuși, acesta și-a continuat drumul ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, chiar dacă înălțimea la care el se afla, era mai sus de înțelegerea ori acceptarea celor din dimensiunile pământești.
Mai târziu, entitățile ce considerau că această experiență nu este benefică pentru Acrobatul ce lăsase deja multe motive pentru a fi ancorat în realitatea de jos, ei bine acestea au trimis tot felul de vietăți care să-l distragă de asemenea, din drumul inimii sale. Au trimis vulturi, corbi, insecte, vânt, ba chiar i-au așternut o plasă de protecție dedesubt, spunându-i că e mai sigur pentru el, să renunțe...Dar puterea voinței din inima Acrobatului, stăruia în continuare.
La un moment dat, au apărut niște raze atât de luminoase încât îl orbeau de-a dreptul, Acrobatul nemaivăzând nici sârma, ci putea doar să o simtă. Când lumina a fost ridicată de rugăciunile deja în lacrimi ale iubitei ce observase toate acestea, un nor alb a fost trimis pentru a se coborî în fața sa, astfel ca Acrobatul să creadă că ea, iubita inimii sale, nu se mai află acolo pentru a-l aștepta.
Atunci, într-o deplină derută indusă de toate ce s-au împotrivit Iubirii, Acrobatul a cedat, amintindu-și de acea vorbă cu tâlc: ,, Când cei mulți îți vor spune că apa are întotdeauna culoarea verde, începi să îi crezi ..."
Astfel că, în fața provocărilor acesta a fost determinat să accepte că, încercarea lui de a-și întâlni marea iubire, a eșuat . După ceva timp petrecut în desfătarea celor lumești, Acrobatul și-a dat seama că inima lui de nemuritor, tânjește după dragostea ce o privea de-acum ca pe o înfrângere, iubind și plângând în taina fiecărei clipe ce-i amintea de ea ...de iubirea ce-i zvâcnea în piept asemenea unui dragon ce mistuie orice obstacol din Calea către Sine.
Acum, ce ar putea să-l readucă înapoi la iubita inimii sale? Își poate pune doar intenția, ca atunci când va mai urca vreodată pe sârmă, să își închipuie întotdeauna, că iubita inimii lui, îl va aștepta la capătul celălalt! Pentru că acolo unde te-ai dăruit, ai consacrat și ai venerat fiecare clipă atunci, cei ce-au distrus își vor primi răsplata, iar cel ce crede în puterea divină a Spiritului, va primi tot ceea ce și-a propus, sacralizând orice moment de fericire ce va urma în viața sa.
Undeva, în toată această poveste, o singură intenție pusă prin energia altui cuvânt, ar fi putut schimba întreaga desfășurare a acțiunii.
E atât de ușor să fii doar un muritor ce crede în nemurire... Dar e atât de măreț să fii nemuritor și să crezi în tine!
Categorii:Concursuri Online
