Concursuri Online

Tudor Stoica, Povești, Grupa IV

To read the creation of Tudor Stoica, request a translation by clicking the “Translate” button.

Tudor Stoica participă la Secțiunea „Povești pentru copii” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a IV-a, din Brașov, România. Tudor are 46 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

                                                                                     Un poștaș misterios

Poate că le-ai văzut, sau poate că nu. În fiecare primăvară, grădina se umple cu ele. Sunt galbene la început, iar după câteva săptămâni floarea lor galben strălucitoare se transformă pe nesimțite într-o minge cu mult puf.

Iar dacă suntem în grădină și plecăm urechile și ascultăm cu atenție, e posibil ca în regatul ierbii și al păpădiilor să auzim tot felul de discuții, așa cum ar fi următorul dialog:

-	Drum bun, Puf! Te voi iubi mereu - spune emoționată mama Păpădie.
-	Mulțumesc mult, mamă. Te voi purta cu mine peste tot unde mă va duce vântul - răspunse Puf la fel de emoționat și el și-și dădu drumul în bătaia vântului.

Așa cum probabil v-ați dat seama deja, mama Păpădie, căreia i se mai spune și Păpă, tocmai se desparte de unul dintre copiii ei, pe nume Puf. Pentru că da, dragii mei copii, vine vremea oricărui copil să-și vadă de drumul lui imediat ce a crescut suficient, iar păpădiile nu fac excepție de la această regulă.

Și cum vântul începu să sufle cu putere, Puf al nostru se lansă în zbor pe deasupra grădinilor pline de alte păpădii și copaci și flori care mai de care, începându-și viața lui de viitoare păpădie.

Zilele trecură, uneori cu soare, alteori cu ploaie, iar mama Păpădie era puțin cam tristă, dar și mândră de copiii ei care zburaseră în toate zările. I-ar fi plăcut să știe mai multe despre aventurile lor, dar încă-și aducea și ea aminte despre cum a fost când și-a luat și ea zborul, despre lumea asta mare care era de descoperit și despre de cât de aglomerată e perioada până când te așezi la locul tău să te faci și tu din puf o păpădie în toată regula.

Și cum stătea ea plină de rouă într-o dimineață însorită de vară, auzi cum fâșâie iarba și se aplecă să vadă despre ce e vorba. Iarba însă era foarte deasă, așa că nu văzu mare lucru, iar când era cât pe ce să-și vadă de expunerea în continuare la soarele de dimineață, din tufiș se auzi o voce cam subțire și cam tremurată:

-	Nu vă supărați că vă deranjez, vă numiți cumva Păpă?
-	Dar cine ești tu și de unde știi cum mă cheamă? - se aplecă spre iarbă mama Păpădie curioasă.
-	Ah, am uitat să mă prezint, e foarte nepoliticos din partea mea. Numele meu este Bușu și sunt un cărăbuș. Stați așa, să urc pe ghemul ăsta de iarbă, să mă vedeți mai bine.

Spunând astea, Bușu se cățără cu foarte multă ușurință folosindu-și cele șase piciorușe pe firele de iarbă, drept sub nasul mamei Păpădie. Prietenul nostru era negru ca tăciunele, avea două mustăți lungi și doi ochi plini de curiozitate și lumină.


-	Îmi pare bine să te cunosc - spuse amuzată de felul de a fi al lui Bușu mama Păpădie. Ești un cărăbuș tare bine crescut și manierat, se vede că părinții tăi s-au ocupat cum trebuie de tine. Ce vânt te aduce pe la mine?
-	Ah, mă bucur mult că m-ați întrebat, că nu știam cum să încep. Adevărul e că eu sunt un cărăbuș cam timid, iar uneori mi-e tare greu să încep o discuție cu cei mai mari ca mine. Ei bine, am venit cu câteva vești despre fiul dumneavoastră, Puf.
-	Ah, spuse mama Păpădie, deodată foarte atentă. Sper din toată inima să fie vești bune - se îngrijoră ea.
-	Vai, v-am speriat. Nu voiam să fac asta - spuse puțin trist Bușu, ci din contră. Voiam să vă zic că l-am cunoscut pe Puf într-o baltă mică unde aterizase din greșeală. Știți, eu sunt un cărăbuș de apă și-mi place mult să înot, am chiar câteva bălți favorite unde mă duc la bălăceală cu prietenii mei mormolocii.
-	În apă? Spui că Puf era în apă? – întrebă alarmată mama Păpădie. Asta nu are cum să fie bine, noi păpădiile nu prea ne descurcăm în apă când suntem doar un puf. Uffff, mi-era teamă că s-ar putea întâmpla așa ceva.
-	Stați, nu vă grăbiți - spuse repede Bușu. Să vă zic toată povestea: deci cum înotam eu așa, fără nici o grijă, am auzit cum mă cheamă o voce subțirică-subțirică. Când m-am uitat mai cu atenție, era un puf de păpădie ud leoarcă, dar foarte simpatic și politicos. M-a rugat dacă nu mă deranjează și dacă am posibilitatea să-l ajut să iasă la mal. Așa că l-am prins cu două dintre piciorușele mele, l-am aruncat pe spinare și l-am dus repede-repede la mal unde l-am așezat la soare să se usuce. Puf al meu era așa de fericit, că nu se mai oprea cu mulțumirile.
-	Vai, ești un cărăbuș grozav - spuse mama Păpădie și se aplecă și-l prinse între două din frunzele ei pe Bușu și-l strânse tare în semn de mulțumire. Cum aș putea oare să-ți mulțumesc?
-	Chiar nu-i nevoie, Puf și cu mine am rămas prieteni buni după întâmplarea asta, e un puf de păpădie grozav. După câteva zile petrecute împreună, mi-a mărturisit că a venit vremea să se așeze la casa lui, să prindă rădăcini și să devină o păpădie adevărată. Eu, fiind un cărăbuș trebuie să mă mișc tot timpul, așa că nu am putut rămâne cu el și l-am întrebat: prieten drag, pot face ceva pentru tine? El mi-a răspuns așa: dacă mergi peste două grădini, caut-o pe mama mea și mulțumește-i pentru că m-a crescut și a avut grijă de mine. Și mai spune-i că am avut un zbor grozav, că am văzut grădinile și gardurile de sus și că lumea e exact așa cum mi-a povestit ea, verde și frumoasă. Așa că iată-mă-s, am venit să vă aduc veste de la fiul dumneavoastră Puf și să vă spun să stați liniștită, că e bine.

Mama Păpădie tăcu emoționată câteva clipe. Se aplecă apoi din nou, iar de pe ea căzu pe Bușu o picătură de rouă, sau poate o lacrimă, cine știe, mamele mai plâng câteodată, deși copiii lor le văd numai râzând.


-	Nu ai idee Bușu ce-ai reușit să faci - spuse în cele din urmă mama Păpădie. Mi-ai adus lumina în suflet și în inimă, veștile pe care mi le-ai dat mă fac să-mi doresc să mai înfloresc o dată. Îți mulțumesc din inimă, dacă-l mai vezi pe Puf spune-i te rog că mama lui îi spune să nu uite că-l iubește!
-	Așa voi face, spuse Bușu emoționat și el la rândul lui. Acestea fiind zise, eu vă spun la revedere. Promit să mai trec pe la dumneavoastră după ce-l voi vizita pe Puf.

Și spunând astea, Bușu făcu o plecăciune și dispăru în iarbă așa cum apăruse, în căutarea unei bălți în care să înoate, sau în vizită la prietenul lui Puf, acum o păpădie în toată regula.

Așa că drag copil, dacă ai ascultat povestea până aici, ține minte câteva lucruri: părinții își iubesc copiii pentru totdeauna, chiar și după aceștia se fac mari și-și văd de drumul lor. Apoi, atunci când mergi prin grădină, amintește-ți de Păpă și de fiul ei Puf și zăbovește puțin gândindu-te la povestea lor. Iar când vezi un cărăbuș mergând vesel prin iarbă, ocolește-l și lasă-l să-și vadă de drum. Nu de alta, dar e posibil să fie prietenul nostru Bușu, care duce vești proaspete de la Puf la mama lui, Păpă.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea pufului de păpădie care a descoperit lumea așa.