Gabriela Gutiera Moldovan participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Lopatnic, raionul Edineț, Republica Moldova și are 53 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Albinuța Nuța

Zum-zum-zum, zum-zum-zum,
În rochiță cu volum,
Își deschidea-n grabă căsuța,
Mica albinuță, Nuța.

— Vai de mine, am uitat
În priză fierul de călcat
Și aprins un bec în baie,
Focul pus sub o tigaie!

— Vai, am uitat să-mi iau sandale,
Așa desculță zburam pe vale.
M-am grăbit fără să știu,
Prezentă-ar fi bine să fiu.

Ecranul mă cam obosește,
Cred că natura îmi lipsește.
Prea mult timp în casă-am stat,
Ochii mei s-au supărat.

E bine să ies la soare,
Să-mi zâmbească câte-o floare.
Las ecranul mai ușor,
De mine soarelui îi e dor.


Și-a uitat cocoșul ceasul

Azi a adormit tot satul,
Cocoșul iar a oprit ceasul.
I-a lăsat pe toți să doarmă,
Că doar nu stau în cazarmă!

Pisoiul somnul și-a împlinit,
Dormise-n paie, liniștit.
Și găinile, pe prispă,
Moțăiau cu aripa strânsă.

Copiii lung au tot visat,
S-au întins și au căscat.
Numai bunica, cu mirare,
Privea spre cerul plin de soare:

— Doamne, ce s-o fi-ntâmplat,
De cocoșul n-a cântat?
Gata, nu-l mai bag în seamă,
Chiar astăzi fac din el o zeamă!

Și, deodată, din coteț,
Se-auzi un glas isteț:

— Vai de mine, ce necaz!
Nu mai ține-al meu obraz...
Cucurigu-u-u! Mă scuzați,
Copii, vă rog, s-o îmbunați!

— Bunico, doar cine nu muncește,
Acela nu obosește!


Mie-mi place la bunici

Mie-mi place la bunici,
Eu mă simt mare, iar ei mici.
Mă simt chiar un mare domn —
Îndeplinesc tot ce ordon.

Au mâinile neobosite
Când vreau plăcinte sau clătite.
Bunicu-mi spune, la urechi,
Toate poveștile lui vechi.

Buna, alături, desenează
Un cer cu păsări ce migrează.
Și-n amurgul cel domol,
Stăm și numărăm un stol.

La ei, noaptea și-ntreaga zi,
Din scrânciob nu m-aș mai clinti,
Dar, ca să cresc vesel și mare,
Trebuie să merg și la culcare.