Georgiana Găbrian participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din București, România și are 40 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Acul în a ta venă

Te doare
Când îți penetrează 
Sufletul
Virgin. Inocent
Lipsit de superficialitate. 

Ieri moare
Când cu azi flirtează
Tumultul 
Se pierde în așternut. Un cent.
Dă-l, să-ți fie păcatele iertate.

Candoare
Seva din umbre salvează
Mintea.
Care cu stilul ei rebel, indolent
Vrea în fața tuturor, vrea întâietate. 

La soare
Un trup la plajă încorporează
Firea
Altora. Mod carismatic, everfescent.
Autenticitatea e rătăcită pe căile neumblate.  

Valoare.
Zero. În infinit, supunerea se autocrează
Iar vina
E a ta, că inconștient
Te lași în voia lor. Sclav în marea cetate

Uitare
Sinele se autoflagelează
Fără mila 
Unuia care chiar simte? Ce? Totul e inert
Tu exiști prin alții. E realitate

Tu spectator fiind pe scenă
Existența însăși ți-e o dilemă
7 straturi sub pufoasa cremă
Tu vrei visele, ei acul în a ta venă. 


E ceva dureros în vocea lui

E ceva dureros în vocea lui 
Chiar și atunci când îmi zice o glumă
E ca începutul colorat al apusului
Ori o inimă ruptă și lipită cu gumă.
E ceva. Neobișnuit. 
Și poate într-o oarecare măsură închipuit
Durerea e de fapt în mine
Și nesuportând-o am proiectat-o în el, în oricine
Deși eu încă susțin
Că e ceva, ce alții nu știu, ori prea puțin
În vocea lui. În privirile negre
În umbrele nemișcate, în cele 13 ceasuri rele
În lumina somnoroasă de pe hol
În bucățile aruncate care umplu un gol
Ei zic că e de fapt în mine
Totuși neliniștea e în vocea delicată
Ce mi-a spus o dată
Te iubesc
Acum se izbesc
Inflexiunile în spațiul gol
Nu de pe hol
Căci acolo erau aruncate bucăți, aruncate fără rost
Ci din sinele întors pe dos
E în mine, dar mai pregnant în vocea lui
Caută bucuria oriunde. În special, unde nu-i
Suntem sătui
De superficialitate. De neadevăr. 
Așa că nu desface povestea de-a fir a păr
Ci admite
Suferința nu e a mea, e a lui
Ca niște oseminte
De resturi nespuse, rămase pe pământ
Suferința e în priviri, în cuvânt
E în el, sigur la mine nu-i


Umbrele respiră în colțurile întunecate

Umbrele respiră în colțurile întunecate
Lumea îngenunchează în fața unei plăpânde lumini
Din fotoliu, admiri
Gândurile de porțelan, transparente și aliniate
În fața mulțimii.
Razele nu respiră în scena luminată de reflectoare
Spectatorii stau drepți, în picioare
Din fotolii, admiră
Șoaptele unei neliniștite minți și a unei limbi de satiră.
Tu ești între lumi, construite din foc și lavă
În conclav sunt șerpi ce se zvârcolesc
În dormitoare, suflete pure se ivesc
Ca fantome. Ca a fost odată.
În băi, sângele curge prin țevile ruginii
Tu ești nemuritorul printre cei vii.
Atins de moarte. Neștiut de vulturii cenușii. 
Umbrele respiră. Razele nu. Draperiile grele cad.
Oglinzile redevin negre. Parchetul fără urme.
Palatul tău e locul unde
Refugiul îți devine o cușcă.
Din care fiarele mușcă.
Devine o poartă.
Spre a fost cândva, deși ei spun: nu a fost vreodată. 
Unde sinele redevine stăpân din musafir
Aducându-ți cel mai mare smarald și atrăgător safir. 
Umbrele respiră. Fricile se risipă. 
Ca fantomele.