Maria Mirabela Brândușoiu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Drobeta-Turnu Severin, România și are 16 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Noapte fără lună

Noaptea asta pare atât de lungă,
Iar soarele nici măcar nu a apus.
Văd cum stelele încep să plângă,
Parcă și ele simt că tu te-ai dus.

Uită-te la ultima rază de soare,
Uite cum strălucește pentru tine,
Parcă vrea acum să te coboare
Și să te aducă înapoi lângă mine.

Aștept ca luna să răsară pe malul Dunării,
Așa cum o făceam împreună odată.
Ea nu apare, dar îi simt fiorii
Și o aștept de parcă ar fi ultima dată.

Te văd pe tine în pantofi de balet,
Cu părul șezându-ți peste umeri.
Te văd pe tine cu chipul de fecioară,
Purtând în păr flori de meri.

Luna nu apare, iar stelele mor
Una câte una, toate cad în gol.
Cerul devine negru, exact ca ochii tăi
Și pentru o secundă, parcă mă uit în ei.

Luna nu apare, dar apari tu
Și văd că stelele ți-au căzut ție în păr.
Nu mai simt nimic și am ochii grei
Îi văd doar pe ai tăi chemându-mă cu ei.


Primăvară

Aș vrea să-ți scriu în rime,
Să te fac să mă iubești,
Să te fac să uiți de tine,
Să-ți umplu capul cu povești.
Povești de dragoste
Despre nimeni, despre noi,
Cât timp soarele lovește
Pielea umerilor tăi goi.

Vreau să te cunosc întru totul primăvara asta de abia răsărită,
Doar să fii a mea, doar să te am o clipă,
Sub cerul plin de stele, sub luna ruginită,
Și până lumina răsăritului începe să ne cuprindă.
Diminețile atât de vii mă fac să te tânjesc
Și să-mi aduc aminte cât de tare te iubesc.
Întunericul nopții mă cuprinde și mă topesc
Când simt că te văd dincolo de dorul trupesc.

Ochii tăi nu au fost niciodată mai verzi
Și poate că mă mint,
Dar am să mă încred în ei,
Dacă și tu îi crezi pe ai mei.

Vântul îți bate în păr
Și dintr-o dată nu mai văd pe nimeni.
Buclele tale castanii decorate cu flori de măr
Pot face timpul să rămână încremenit.
Am fost și te-am văzut venind,
Ca o zeiță în veșminte sfinte.
Poți ști ce vrei numai trăind,
Iar eu știu că te vreau pe tine.


Rămas bun

Lasă-mă să mor pentru câteva zile
Și mă voi întoarce să trăiesc pentru tine.
Dar, Orfeu, te rog nu fugi în urma mea,
Altfel nu voi mai fi niciodată a ta.

Când revin, tu-mi vei spune cine sunt,
Iar eu îți voi mângâia părul cărunt.
Lanțul pe care mi l-ai pus mă arde,
Am nevoie să zbor, măcar pentru o noapte.

De ce nu mă crezi, măcar o dată?
Vreau să simt cum vântul mă poartă,
Vreau să simt cum mă izbesc de orizont și mă prăbușesc
Și chiar dacă iubirea-ți fermentează in vene, trebuie să te părăsesc.

Mâinile tale mă strâng și mă sugrumă,
Dorința ta e prea intensă, mă consumă.
Uită-te în ochii mei și stăpânește-ți zbuciumul,
Deschide cușca inimii tale și te rog, dă-mi drumul.

Am să mă întorc când soarele cade în genunchi,
Când dorul îți va fi ajuns la rărunchi
Și am să cad și eu în brațele tale,
Iar în jurul nostru au să cadă petale.