Otilia Olimpia Ivan Arvinte participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Galați, România și are 41 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Aurienii și Inima de Aur

Capitolul 1 — Aurienii

În adâncurile pământului, acolo unde lumina zilei nu pătrunde niciodată, exista un ținut ascuns.

Nu era întuneric acolo.

Pentru că avea propria lumină.

Era o lumină aurie, caldă și tăcută, care se răspândea prin galerii de piatră și râuri subterane ca o respirație vie.

Acolo trăiau Aurienii.

Oamenii de la suprafață nu îi văzuseră niciodată.

Doar îi simțiseră uneori.

Ca pe o prezență veche.

Ca pe un ecou.

Aurienii aveau pielea albă ca lumina lunii și ochii verzi ca smaraldele vii din inima pământului.

Nu vorbeau între ei.

Nu aveau nevoie.

Ei comunicau prin gânduri, prin emoții și prin vibrații.

Dar, cu timpul, uitaseră ceva important.

Ajunseseră să creadă că lumina lor vine din aur.

Și astfel au început să-l adune.

Tot mai mult.Tot mai adânc.

Tot mai aproape de inima pământului.

Fără să știe că aurul nu era sursa luminii lor.

Era doar reflexia ei.

Capitolul 2 — Soarele din adâncuri

În inima ținutului subpământean exista un Soare.

Nu era ca Soarele de la suprafață.

Nu răsărea.Nu apunea.Nu ardea.

Doar lumina.

Era rotund, blând și viu, ca o inimă uriașă care bătea încet în adâncul pământului.

Aurienii îl numeau Soarele din adâncuri.

De acolo venea lumina lor adevărată.

De acolo venea liniștea lor.

De acolo venea viața lor.

Dar, cu trecerea timpului, Aurienii au început să creadă altceva.

Au observat că aurul strălucește.

Au observat că aurul nu se schimbă.

Nu ruginește.Nu dispare.Nu îmbătrânește.

Și atunci au început să creadă că aurul este lumină.

Nu reflexie.

Ci sursă.

Și astfel, fără să-și dea seama, au uitat Soarele din adâncuri.

Însă Aurienii aveau un dar rar.

Puteau atinge gândurile oamenilor.

Nu cu mâinile.

Ci cu vibrația inimii lor.

Și, crezând că ajută lumea, au început să planteze în mințile oamenilor o idee:

că aurul este lumină  că aurul este putere,că aurul aduce siguranță,că aurul poate ține timpul pe loc

Iar oamenii au început să creadă.

Au început să caute. Au început să sape.

Tot mai adânc. Tot mai departe de inimile lor.

Fără să știe că adevărata lumină nu fusese niciodată ascunsă în pământ.

Ci în ei.

Și, de fiecare dată când un om confunda aurul cu lumina…

Soarele din adâncuri strălucea puțin mai slab.

Capitolul 3 — Legea Aurului Inimii

Aurienii au privit multă vreme spre lumea oamenilor.

Au așteptat.Au ascultat.Au simțit.

Dar oamenii nu coborau suficient de adânc în pământ.

Nu ajungeau la aurul pe care Aurienii îl credeau lumină.

Și atunci, o parte dintre ei au luat o hotărâre.

Au urcat la suprafață.

Nu ca Aurieni.

Ci ca oameni.Au învățat să vorbească precum oamenii.Să meargă precum oamenii.

Să trăiască printre ei.

Și, încet, încet, au ajuns în locuri importante.

Au devenit sfetnici.

Conducători,Învățători.

Păstrători de legi.

Nu pentru a face rău.

Ci pentru că voiau să ofere lumii ceea ce credeau ei că este lumină.Aurul.