Ronnie Nicolas Radu participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Moșnița Veche, județul Timiș, România și are 9 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Un singur ghiocel

Ghiocelul scoase capul la lumină. Soarele portocaliu, care anunța zorii, îl făcea de un portocaliu aprins. Umbrele copacilor făceau pădurea mai plină de viață.

Doar el răsărise până acum. Stătea singur și stingher într-un petic alb de zăpadă. Aceasta se evapora încet în timp ce soarele se ridica tot mai sus pe cer. Petalele lui albe fură îmbrăcate într-o nuanță de alb-argintiu.

Se simțea încălzit de lumina soarelui de dimineață, și se scutură de fulgii de zăpadă care încă nu se topiseră. Aceștia căzură grămadă la rădăcina ghiocelului făcându-l să tremure.

Abia după ce a dispărut zăpada, a început să studieze locul în care se afla: un mic codru, cu copaci scunzi și înalți. Cu câțiva metri în fața lui, copacii se răreau, făcând loc unei pajiști întinse. Avea iarbă verde, în unele locuri maroniu-deschis. Nicio floare.

A studiat și restul micului codru. Poate că răsărise prea devreme?… S-a mai răsucit o dată, apoi s-a lăsat pleoștit. Dar soarele îl anunța că este începutul primăverii.

Deodată, un copil a dat năvală la ghiocel. L-a studiat o clipă, apoi s-a aplecat după ghiocelul proaspăt răsărit. L-a tras cu grijă, cu tot cu rădăcină, din pământul reavăn.

Ghiocelul a simțit o durere timp de câteve secunde, la baza rădăcinii. S-a gândit cu amărăciune că trebuia să prevadă asta de când răsărise de dimineață.

Copilul se îndreptă către pajiște. Ieșiră din micul crâng, și intrară pe câmpie. Era largă și întinsă. Peste tot pe jos era doar iarbă. Nu și flori.

Între timp copilul luase o curbă la dreapta. La fiecare pas imens pe care îl făcea copilul, ghiocelul se simțea zdruncinat – nu îi plăcea deloc să fie strâns în mână.

În depărtare se vedea conturul unei case de lemn. Acoperișul din țigle potocalii era erodat, iar din mijloc ieșea un horn din cărămizi roșii, pe care fumul negru-deschis se ridica spre cerul albastru cu nori albi, având desenat pe fundal un soare galben, care lumina sticla geamurilor.

Când copilul și-a dat seama că mai are puțin până acasă, a luat-o la fugă pe câmpie, trosnind crenguțele fragile de pe jos.

Când a ajuns acasă, s-a repezit pe cele trei scări și a intrat pe ușă. În casă domnea liniștea, iar mama copilului torcea lână pe un fus.

Când l-a văzut pe copil, mama a abandonat fusul pe scaunul incomod pe care stătea.

Copilul i-a întins ghiocelul. Aceasta i-a mulțumit pentru floare.

L-a luat din mâna copilului și l-a pus într-o vază de flori de porțelan. Aceasta era pictată cu ghiocei albi. Sus pe fundalul picturii se vedea un cer albastru-deschis, cu nori albi, cu un soare galben și strălucitor.