Sebastian Hetea participă la Concursul Internațional de Creație Literară, Ediția a VII-a, din Florești, Județ Cluj, România și are 50 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

MORMINTE GOALE

Zeul balurilor fără orchestre s-a uitat zeflemitor
Spre mormântul meu gol;
O picătură de piatră i s-a scurs din colțul ochiului.
Dar gândul că cei mulți vor amuți deodată,
Într-o simfonie a tăcerii, dirijată de trei orbi
L-a făcut pe Zeul balurilor fără orchestre
Să se întoarcă speriat în copilărie
Și să se ascundă printre dealurile abrupte ale altor Zei mai Mari
Și să fluiere încet, cu iz de mirodenii
Cântece de leagăn, cu tobe și țambaluri.
M-am răsucit prin umbra mea ce locuiește în mormântul meu gol
Și l-am arătat cu degetul!
Apoi, ne-am împrietenit și am făcut ospețe
Cu mărăcini îmbălsămați în doruri
Iar capre și mătănii au fost oaspeți!
Am râs, apoi am plâns și iar am râs,
Uitându-ne spre mormântul meu gol
Dar plin de umbre, ce se răsucesc, strângând pământul în pumni...
Și am ucis liniștea cu bolovani,
Scuipând ura lumii spre cei mulți și amuțiți!
Și ne-am văzut apoi de mormintele noastre goale
În care ne trimitem mereu umbrele
Să ne aștepte.


NUNTA

Felii din timpul petrecut împreună
Stau aruncate neglijent pe masa tăcerii,
Mucegaiul preaplin de sine s-a încoronat rege
Peste secundele supuse, ce-și pleacă umil capetele, de teama trecerii.
Iar noi dansăm în liniște, fiecare pe tăcerea proprie,
Cu pași inventați spontan, din dorința de fericire.
Liniștea se scurge pe sub ușile închise ale camerelor de hotel,
Zamislind povești despre trupuri și suflete călătoare,
Nestatornice din fire, arzând in inimi focuri pagâne,
În cinstea pietrelor de pe drum, călcate în picioare.
Ne-am consumat demult toate personajele din basme,
Le-am petrecut cu dor la gara cu sens unic,
Iar acum, așteptăm musafiri, doi Dumnezei miloși,
Sa-i ospătăm, să-i mituim, să-i amăgim,
Și să-i furăm de straiele lor albe,
Din care să ne făurim straiele nunții noastre!


ȘAPTE CAI NEGRI

Șapte cai negri, înhămați la trasura de foc
Au zburat din aeroportul gol, ducând spre cer păcatele oamenilor
Și scursura amiezilor vagi: melanj de vată cu știri de ultimă oră…
Nechează în lacrimi șapte cai negri,
Pentru că e greu să cari în sus atâta balast inutil, dovadă de credință falsă,
Îmbibată în minciuni alegorice, fardată cu fast mitic, demn de o îmbălsămare regească.
Trosnesc copitele a șapte cai negri, lovindu-se de Cer,
Căci nu le vrea marfa niciun sfânt ațipit, sătul de atâta povară lumească…
Rebeli și cambrați, șapte cai negri se zbat pe cer,
Împrăștiind asupra lumii povara lor.
Scursuri și minciuni, cu vată și fard
Cad blând, cu iubire, peste capetele oamenilor
Dându-le speranță…