Ionuț Țandără participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Focșani. Îi dorim succes și îi mulțumim!

OAMENI  DE TINICHEA

Te-ntrebi de ce totul e gol?
Fiindcă lumea se avântă în gol !
Cum să putem învinge misterul
Ce bântuie întotdeauna sistemul?
Și cum să dăm lumii de veste
Că ce a fost nu mai este?
Vino, nu mai sta deoparte,
Căci pentru toți e timpul de-o carte,
Să fie jucată
Mai mult de o dată !
La masa de joc
Încă mai e loc
De un eu, de un tu,
De un as, ori atu.
Să învingi, să încingi
Atmosfera și sfera,
În urmă să-i lași,
Să-i uiți, obosiți,
Cătrăniți și mai bine huliți.
Pe mai târziu oboseala,
Alții îți vor osteneala!
Sunt ei, cei din vechi.
Sunt oamenii de tinichea,
Ascunși după perdea.

CRISTALE DE GHEAȚĂ

În mijlocul unei mulțimi de păreri
Tu zici că azi nu e azi, ci e ieri.
Ceasornicul ticăie-ntruna,
Iar luna …
Pe cer strălucește.
Apoi, totul pălește .
De gheață devine totul.
Care este antidotul?
Curajul, mirajul, anturajul
Ori virajul către unul
Sau altul?
Alegi ori te pierzi
În pădurea de vorbe
Conforme cu realitatea.
Continuitatea își are rostul.
Avanpostul din care fiecare
Trimite câte o fărâmă de dreptate
Va dărâma în curând
Posibila nedreptate.
Soare, cristale, cuvinte stradale,
Sandale purtate
Într-una de-oricine,
Apus … prioritate.

TABLOU DE IARNĂ

(DIN NOU AȘ VREA)

Din nou aș vrea să pot visa
La ploaia ce în geam ușor bătea
Și la zăpada cenușie,
Rostogolindu-se
În bulgări de substanță măslinie.
 
Din nou aș vrea să pot zbura
Peste înalturile piscuri,
Cu tine-alături să mă mint
Că nu e frig și că e timp
De o partidă de nimicuri.
 
Din nou aș vrea să pot fugi
Departe, vai, cât mai departe,
De tot ce e al lor,
De tot ce nu ne aparține!
Si, totuși, ce mă ține?
 
Din nou aș vrea să pot rosti,
Până ce nu mă voi irosi,
Pe nume ce mă doare.
Complexul e din ce în ce mai mare.
Mai bine ies din această închisoare.
 
Mă uit pe geamul înghețat
Și văd cum vin prea mulți
Pe drumul alb, imaculat
 Și parcă transformat
Într-o fantomă fără nume
Ce duce spre niciunde.
 
E ultima iarnă. 

ARBITRUL STRĂZII

Strada e plină de noi,
Uneori e vorba chiar de noroi.
Și nu e cazul să ne amăgim,
Căci prea des cu toții greșim.
 
O privire-aruncată spre ea,
Spre școala ce-odată era
Pentru mine o oază de liniște clară,
E astăzi doar o fantomă bizară.
 
Ca un arbitru al vremii descind
În ringul hățișului comun și conving
Altfel decât acum zece ani și mai bine.
Spune-mi c-ar fi loc de alte cuvinte,
Mai pline!
 
Paharul e saturat de multe-ntâmplări,
Se clatină-n dreapta și stânga erori
Ce-apar și dispar necontrolat
Asemenea unui castel asediat.
 
Strada e plină de voi,
Sunt un arbitru atent la nevoi,
Linia vieții trebuie păstrată intactă,
Ca mai târziu să nu se petreacă
 Vreo faptă.

Volumul de poezii ”33-34”
Nepublicat, autor Țandără Ionuț