Nicolae-Cristian Stancu, folosind pseudonimul Aky Stancu ca poet, participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din București. Îi dorim succes și îi mulțumim!

NĂDEJDE PRIMĂVĂRATICĂ

Braţe de aer pe scânduri de foc,
Cu limbi de jăratic scuipă-n vreascuri.
Ard gândurile strânse ghemotoc
Cu roua rândunelelor din pliscuri.
 
Aripi purtate pe-un cer încruntat
Despică în felii umbre de nori,
Sufletul străbate îngândurat
Un ocean răvăşit, de stele şi sori.
 
Fulgere decupează noaptea-n două,
Se-nfig trufaşe în orizonturi.
Cu astre a început să plouă
Pentru buze însetate-n deşerturi,
 
Aşteptând obosite iubirea,
Arse de un soare necunoscut,
Nădăjduind, fără să-şi piardă firea,
Că-şi vor găsi odihna într-un sărut.
 
Zbatere de inimi iubitoare,
Aripi de fluturi albi şi de îngeri,
Înseninează şi-alintă o floare
Înfiorată de gingaşe atingeri.
 
După iarnă, dragostea renaşte
Şi-n pustiu natura-nmugureşte,
Destinul, încă o poveste naşte,
Când iubirea-n inimă licăreşte.

O FLACĂRĂ DE APĂ

O flacără de apă
Arde stropind chibritul.
O lacrimă ce sapă,
Îneacă-ndrăgostitul.
 
Arsură de dor jilav
Luminează-n noapte stropi,
Sar scântei, udând firav
Focul revărsat din gropi.
 
Fum din vapori de lacrimi,
Respirat în asfinţit,
Învăluie în patimi
O iubire ce-a-ncolţit.
 
Udată cu foc nestins,
Înfloreşte din tăciuni
În lună de mai, aprins,
Revărsată-n rugăciuni.
 
Foc înteţit de apă,
Apă-n foc înecată,
Cine să mai priceapă
Ce-i flacăra secată!
 
E doar iubire în scrum
Răspândită în eter,
Rătăcită pe un drum,
Ce-a ars în plânset de cer.

POEZIE ÎNTR-O CARTE

Pe albastrul luciu-al apei,
O velă cu aripi albe,
Lunecă sub bolta şoaptei
Scursă din tainice vorbe.
 
Cerul oglindit în mare
Tremură vrăjit în valuri,
Către rai ar vrea să zboare
Sufletul, prins între maluri.
 
Nori pufoşi, plini de sfială,
Sunt surprinşi că pot să-noate,
Inima, de îndoială,
Un suspin în taină scoate.
 
Ca între pagini de carte
Închise, cu scrisul proaspăt,
Un orizont timid desparte
Apa şi cerul, într-un freamăt.
 
Filele sunt toate-albastre,
Strofele-s amestecate,
Peste tot plutesc doar astre,
De vânt sau curent purtate.
 
Rime clipocesc tăcute
Pe-o coală ce-aşteaptă cuminte,
Legând emoţii neştiute
Între inimi, prin cuvinte.
 
O stâncă bine fixată,
Din vremuri imemoriale,
E un semn ce ne arată
Că visele pot fi reale.
 
Şi toate, frumos legate,
Între coperţi ce ţin ascuns,
Versuri în lacrimi scăldate,
Ce nu-şi găsesc nicicum răspuns.

PRIVEŞTE-TE ÎN OCHII MEI

Ca într-o crimă pasională,
Mi s-au încrustat pe retină,
Într-o iubire fatală,
Ochii tăi ce-mi dau lumină.
 
Ascultă-mi tăcuta privire,
Admiră-te cum te zăresc,
Afla-vei fără şovăire
Că-n ochii mei, te înfloresc.
 
Priveşte-te în ochii mei
Să te vezi altfel privită,
Ţi-or spune multe numai ei,
De nu crezi că eşti iubită.
 
Încearcă-n ei să te ascunzi.
Înotând în adâncul lor,
Până la fund să te scufunzi,
Culegându-mi perle de dor.
 
Rămâi acolo cuibărită,
Să-mi pricepi pulsul gândului,
Să te răsfeţi când eşti dorită,
Căci tu-mi eşti Steaua Sudului.
 
Noaptea, sub pleoapă te-nvelesc,
Am să te iau în vis cu mine,
Alt Univers îţi zugrăvesc,
Noi stele să ţi se închine.
 
Să-mi dormi în suflet liniştită,
Legănată-n gânduri bune,
Sub bolta frunţii descreţită
Zâmbete să ţi se-adune.
 
Prin minte să-mi călătoreşti
Şi-apoi, să vezi ce văd şi eu
Când dimineaţa mă trezeşti,
Că te-am iubit mereu, mereu.