Valentina Andreea Ruică participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Loc. Malu Mare, Jud. Dolj. Îi dorim succes și îi mulțumim!

LEU – ALB ești tu…

Apusul sângeriu se varsă
Pe neagra vale de dureri,
Hoinar trece cu-o umbră ştearsă,
Leu-Alb al mitului de ieri.

Şi-atât de singuratic şede,
Cutreierând nesigur valea,
Şi nu aude şi nu vede
Nimic care să-i schimbe calea.

Pe boltă nasc sclipiri de aştri,
Şi luna tremură pe ape
Şi-n ochii săi atât de-albaştri,
Toată minunea lumii-ncape.

Leu-Alb este netemător
Şi nesupus acelor etnici
Ce aparţin unui popor
De semeni pizmaşi şi netrebnici.

Un rege fără de regat
Este mai mult decât un rege,
Un luptător neînţeles,
Care pe toate le-nţelege...

Pururi sihastru-n negre seri,
Pare că s-a deprins cu viaţa
Leu-Alb al mitului de ieri
Nu şi-a pierdut nicicând speranţa.
 
 
Oh , suflet blând şi iubitor,
Al cui blestem ţi-e dat să-l porţi?
Al tău destin neiertător
Te-a lăsat viu printre "cei morţi"!


Iubire din iubire naşte,
Iar tu iubeşti pe toţi şi toate,
Vei fi iubit, te-or recunoaște
Doar când tu fi-vei prea...departe!

RONDELUL DORULUI CE DOARE

Oh, inimă-ncărcată de-al dragostei nesațiu,
Suspină și te frânge pe Sappho și Horațiu,
Și plângi și te deșartă pe-acorduri violine,
Căci ce-ai iubit se duse, pustiului, de tine.

Să mai revezi vreodat' ce drag îți e anume,
Se cade să străbați și iad, și Rai și lume,
Se cade să renaști, să mori, să te prefaci,
Să te târăști de dor, să suferi și să taci.

Te văd aievea-n vise, te văd în depărtare,
Iluzie ți-e chipul, fantasmă-nșelătoare...
Căci iată, azi, se gată și crez și presimțire,
Când defineai eliptic, conceptul de iubire.

Sihastru cu durere, rămâie-acela care
Va mai spera vreodată într-o iubire mare!
Oh, inimă-ncărcată de-al dragostei nesațiu,
Suspină și te frânge pe Sappho și Horațiu...

SEVRAJ DOLORIC

Mănunchi de insomnii fără sfârșit,
Tumult de spaime, amintiri ce dor,
Haos nocturn, bine ai revenit,
De mine pare că ai prins amor.

Mă vizitezi fără sfială, tot mai des
Și nu ratezi o noapte să mi-o iei,
Pare că numai eu ți-am înțeles
Otrava limbii cu nesaț ce-o bei.

Mai lasă-mă o zi fără sa vii,
Să gust din fericirea ca un vis,
Tu sufletul captiv ai vrea sa-l ții
Până și încă dincolo de-abis.

Dar eu să lupt cu tine, nu mai pot!
Sunt doar un om, firește, mă-nțelegi,
Să mă pun contra-ți, am oferit tot
Și ani, și lacrimi, numai ca să pleci.

Dar tu, necruțătoare-nchipuire,
Din mine, iată, ți-ai făcut cămin!
Măcar de m-ai plăti în fericire -
Un sfert - din cât în mine torni venin...

REVIRIMENT

Se-ntâmpla să se ivească din neant o stea stingheră,
Să se nască şi să piară ca o clipă efemeră,
Să ademenească ochiul, iar apoi să se prăvale
Şi să lase-n urmă dorul în zvârcoliri agonale...

Se-ntâmpla ca să se şteargă de pe bolta-ntunecată,
Unica speranţă vie, de iluzii-nconjurată,
Să dispară ca în ceaţă cu ecouri depărtate,
Să-ngradească deîndată a iubirii libertate.

Se-ntâmpla ca visul meu să se spargă-n mii de piese,
Temeri aspre începeau pe suflet să mi se ţese,
Iar braţele tremurânde căutau un sprijin care
Să-mi arate cum se vede după ploaie, mândrul soare.

Şi în astă rătăcire făr' de noimă şi hotare,
Apăru pe cerul vieţii altă stea strălucitoare!
O priveam, aşa măiastră, cum rănile-mi obloja,
Ruptă din sacralitate mă ghida, mă proteja...

Steaua mea îndepărtată, mă veghea şi zi şi noapte,
Cu a ei statornicie, mă făcea să uit de toate -
De tristeţi şi deziluzii din clişee-ndepartate,
Nerostind prea multe vorbe, adorându-mă prin fapte.

Ia aminte, tu, acela, care cale-ai rătăcit,
Cerul este plin de stele, nu-l privi dezamagit!
Dacă inima ți-a frânt-o cea mai lucitoare stea,
Ridică-ți privirea falnic, te-nalță mai sus ca ea!