Ecaterina-Maria Pînzariu participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din Botoșani. Îi dorim succes și îi mulțumim!

cu și fără tine

văd o singură faţă a lunii,
şi o văd în eclipsă totală.
văd o singură stea pe cer,
şi o văd fix după ce cade.
văd o singură formă a unui singur nor,
şi o văd înainte de ploaie.
văd o singură faţă a ta,
şi o văd după ce nu mai eşti.
                                            -cu şi fără tine

poţi spune

poți spune
că iubești cu adevărat ploaia
dacă nu alergi prin ea?
poți spune
că ai călătorit cu adevărat cu trenul
dacă nu ai uitat să cobori la destinație?
poți spune
că ai simțit cutremurul vreodată
dacă încă stai în picioare?

ești cutremur căci ai dat lumea peste cap.
sau poate lumea nici nu avea cap.
poate nu gândea,
nu se rotea,
era un glob ca cel de Crăciun
pe care îl pui în brad-
dacă ai unul.

tu numai de Crăciun faci bine?
dă un brad unei familii sărace-
sărace în amintiri,
sărace în iubiri,
sărace în tot ce ar vrea ca tu să fii-
sărace.

fă un bine și ieși la plimbare
cu câinele vecinului care nu tace,
căci nimeni nu tace;
înăuntrul tău urli de nu mai ai glas,
înăuntrul tău se naște un dans
și n-ai pereche, ești singur.

întind palma spre tine
cu gândul că o vei apuca
și mă vei scoate la plimbare.
dar nu cred..

tu ești singurul ce tace.

toată vara

mi-am pierdut
toată vara
umplându-mă de un miros
ce nu era “tu”.
 
zici că am pierdut trenul
și că am coborât la ultima
stație
și nici măcar nu m-am bucurat de peisaj.
 
lately am mers mult cu trenul.
ironic?
poate.
pentru că nu am călătorit nicăieri,
dar am plecat
ca să fiu departe de ce mă ține de tine.
 
ironic,
în vers invers,
fără rimă și în antiteză
cobor la ultima stație și
pierd timpul umplându-mă
de un miros ce nu e “tu”.
 
degeaba?
poate.
pentru că degeaba nu e tu
că tot la tine mă duce cu gândul.
zgârii peretele pe care
am făcut doar liniuțe-
așa am numărat dățile
în care -trebuia- să nu
mă mai gândesc la tine-
e plin.
 
nu-ți place că te plac
dar nici nu-ți displac.
 
ironic?
poate.
 
degeaba?
poate.
dar
 
mi-a pierdut
toată vara
umplându-mă de un miros
ce nu era “tu”.

temporada de limon

am început să te privesc
în moduri în care
tu doar când vei fi mai matur vei putea.

pentru că eu nu am mai jucat de mult șotron,
și tu doar asta faci toată ziua.
pentru că tu încă stai la soare
fără protecție
și te plângi că te arzi-
ți-am mai spus că ești nebun.

am realizat
că ești singura persoană
pe care o știu să îi placă
înghețata de lămâie,
care e oribilă
de-a dreptul.

și problema e că dormi mult când nu ai ce face
ba chiar și atunci când ai,
iar problema mea era
că obișnuiam să mă trezesc târziu dimineața
și seara stăteam până prindeam
răsăritul,
fără intenție.
îmi plăcea că era obositor
și mă simțeam ocupată.

așa cum
m-am obișnuit cu mirosul tău