Ioana-Maria Mocanu participă la Concurs de Poezie al Festivalului de Arte, din București. Îi dorim succes și îi mulțumim!

ÎMI DICTEAZĂ CINEVA…

Am rămas pe din afară,
Am plecat și m-am speriat
Mi-am lăsat raționamentul
Pe o creangă de copac.
Totu-i analog cu adevărul…
 
Și e totul sus,
Adulmec  departe
Și e totul dus ,
Nu mă mai culc la noapte.
 
La mine plouă si mi-e frică
Am doar tăcerea să mă-nconjoare
Căldura ei o simt răcoare
Rănită și slabă ca o vrăjitoare
Mă simt mică.
 
Simultan cu noaptea
Povestesc de niciodată
O las să ardă
O, lumina ei deșartă!
Până și soarele se joacă
Îl mai controlează cineva?
 
Încă o să adorm pe stele
În timp ce stau în pat
Mai există lumină în ele
A tunat!
A fulgerat!
 
Vina iar e moartă
O, libertate controlată!
Las conștiința să vadă-n depărtare
Las eticul să-mi dea dictare.

AMNEZIE CONTROLATĂ

Pe un drum, stângaci și plâns stă timpul,
Memoria se reneagă, doar fragmente
Continui tot, mă mut în lumi absente
De real.
Un regizor ce-și respinge filmul.
 
Iubesc aproape tot în mod sincer și agresiv
Doar așa poate exista iubirea sau e absența
E ca viciul unui adormit și învins bețiv
Ce-i prea mult, dur, neînțeles și rău e dependența.
Un regizor impulsiv
 
O umbră de imprecis, lângă un pom de realitate
Nepăsarea e tot ce a permis să curgă iubirea mai departe;
Și acum regizorul tace...
Cu cât știu mai puțin, cu atât mai mult îmi place.

ANEMIE

Totul se spânzură în final
Sub alt pretext de moarte
Viața e dramaticul din banal
N-o mai scufund, nu mai e frivolitate.
Mă trezesc in vis...
Ma culc în realitate.
 
Curg oglinzi vii în imposibil
Irealul meu cu reflexii în credibil
Iubesc culorile din frunze moarte
Deci statistic încă se mai  poate.
 
Adorm când iar mă pierd
La primul far prea puternic orbesc
Parbriz încețoșat
Drum neluminat
Încă las ștergătorul să crească
Oare câtor ființe le este dat să iubească ?
Neobligat...

DRUM NEASFALTAT

Perete desenat de o minte liberă, nătângă
Cretă pe asfalt și ghips vopsit pe mâna stângă
Copil pătat de griji și vorbe într-un colț timid mai stă să plângă.
Cerșind căldură la 30 de grade
Cerșind un suflet mic ce nu mai cade.
Spală un parbriz cu bere...
 
Se aude muzică, se simte alcool
Pentru oameni rătăciți
Pur naivi, copii fugiți
Dintr-un cămin rece și gol...
 
Spală o cămașă de mână,
Un ideal cu tăcere
Le usucă pe sârmă
Și le lasă să spere.
 
Împinși de timp, târâți de mâine la semafoare
Cu crengi aplecate de vânt și un chip umil
Mama îi ignoră și le spune că n-are
Nu mai ține nimeni în portofel vise pentru un copil.