To read the creation of Andrei Cosmin Guță, request a translation by clicking the “Translate” button.

Andrei Cosmin Guță participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din Iași, Romania și are 20 de ani. El este student la Facultatea de Litere. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Două cadavre pe eșafod

Vorbește cu mine! Astăzi cine scrie? Eu sunt alegerea...
Zi-mi ceva trist de să simt sentimentul celor ce vor să mă omoare. 
Mă adâncesc. Vă simt! Voi cum vreți să fie? 

Mă lupt cu sinuciderea ascultând o cucuvea 
căreia îi opresc cântecul când simt că trebuie să mor.
Reia și cântă și iar o opresc de unde nu mai pot îndura!
O strâng la pieptul meu oferindu-i o mângăiere pe pene.
O dau cu capul de birou. Îi dau foc din urechi! 
Tot aud cântecul ei blestemat, iar eu nu mai mor... 
Mi-e frică să mă aproprii de geam să văd
și să mă las dus în mângâierea lor. 

În fundal, pe cruce, să cânte o cucuvea 
și să aud odată cu ea grohăitul porcilor, lacrimile. 
Groparii să lovească în fiecare colț al meu.
În dinți, în degete, coate și genunchi. 

Ascult o cucuvea pe care o opresc în orice moment al neputinței.
Îi dau drumul, nu poate zbura. Începe (faceți liniște!), ascultați! 
Voi cum ați vrea să fie? 
Garoafe uscate pe birou, candele prinse-n șuruburi 
și cântecul ei răsună în încăpere asemeni celor trei seminariști 
pe care încercam și eu să-i imit.  


Iram

Am adormit pe florile mormântului tău.
Am visat că sunt pe cer comete
ce sfârșesc într-o burtă
iar apoi sunt născute pe pământ! 
Credeam că stâlpii de la cavou se vor ridica
să mă bată peste umăr,
cu capul lor deasupra-mi să adorm
iar(ă) 
mă credeam lunatic când trezindu-mă
am zis că doar visez. 
Se contura un corp perfect în umbra acelei cruci 
ce-mi brăzda obrazul obosit, culcat pe lespezi.
Un corp perfect încă păstrat în piept.

 
Atrofiere

Strâng în pumn lacrimile ei care au curs jelind hoitul mamei. 
Strâng în pumn și sărut fiecare deget care a atins moaștele acelui poet!
Mă pun în genunchi și privesc din orice colț carnea transpirată ce se descompune.
Vreau să văd unde e mai bine să sărut ca să nu-i simt sarea în care a fost ținut. 

Nu sunt ca acei țărani ce au pământuri. 
Eu am pământ numai sub unghii. Îl îndes acolo cu mândrie, îl admir 
și sper ca într-o noapte, pământul de sub unghii să sărute pământul ce mă așteaptă, 
ce suflă aer cald și lovește în scândurile mucegăite care strâng apa atunci când plouă în mine. 

I-am așezat trupul decapitat în beciul casei. 
Noaptea mă duc să-l văd. Mă uit dacă nu e nevoie de ceva viermilor.
Poate niște apă. Niște vin sau puțină lumină să-și continuie treaba, săpatul în carne. 
Vreau să văd toate oasele cum au fost mâncate de cancer! 

Din vertebre, 
s-au prins rădăcinile unei orhidei ce-i iese pe gură 
și se așază pe trupul unui fir de lavandă pus de mine în prima seară.

Știu că munca lor se va opri curând și voi putea vedea albul oaselor.
Privind prin ele și găurile, mă voi bucura sărutându-le!
Va trebui să-i dau ușor de pe ele. Va trebui să am o altă carne pregătită dacă vreau 
să rămână cu mine până când va trebui să mă pun și eu pe masă, vărsându-i pe mine.