To read the creation of Maria-Ariana Hila, request a translation by clicking the “Translate” button.
Maria-Ariana Hila participă la Secțiunea „Povești” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din București, Romania și are 11 ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Cronicile din Pădurea Fermecată
Maria-Ariana Hila
Odată, cam acum 1000 de ani, chiar și mai bine, era o pădure fermecată unde toți elfii, zânele, spiridușii, gnomii, sirenele, ștrumpfii, trolii, centaurii și ciclopii trăiau în pace și armonie. Un loc plin unicorni și copaci filozofi. Un loc în care toți de acolo foloseau un singur element: magia. Acest loc nemaipomenit se chema Frondonia.
În Frondonia, singurul lucru magic de acolo nu era doar magia, ci și ajutorul pe care toată lumea și-l dădea, unul altuia. Chiar dacă erau mai mici sau ma mari, în apă, pe pământ sau în aer, nu-i oprea nimic și nimeni să se ajute reciproc.
Dar toată armonia aceasta dintre ființele magice, era și datorită lui Idon Saffron Kettleburn. Acesta provenea dintr-o familie de vrăjitori de pe alt tărâm, care în tinerețe a vrut să caute locuri noi și așa a ajuns în Frondonia. Dar totuși a apărat timp de o sută de ani Frondonia, îmblânzind dragonii cu creastă roșie, ajutând școlile să învețe magia și stabilind niște reguli de bază. Fără el, Frondonia ar fi fost probabil o harababură totală.
Dar Frondonia nu a fost mereu un loc minunat. După moartea lui Saffron, a început un război teribil. După ce Saffron a pierit, toate ființele magice s-au panicat, fiindcă nu mai exista cineva de care să asculte și să-i păzească. Așa că fiecare gardian al creaturilor magice s-a adunat ca să aleagă un nou păzitor al pădurii fermecate.
Alkyone, gardianul elfilor și cel mai înțelept dintre gardieni, a decis că ar fi mai bine să aleagă drept păzitor tot pe cineva din exteriorul pădurii fermecate, ca să nu existe surse de conflict între creaturile magice, iar ca păzitorul să fie loial, drept, blând și drept la suflet. Toți gardienii au fost de acord cu ideea lui Alkyione, mai puțin Galeus, gardianul trolilor, care credea că el ar trebui să fie apărător, deoarece el era mai mare și mai vrednic și Veran, gardianul ciclopilor care credea același lucru ca și Galeus.
Trolii și ciclopii care, de obicei,se înțelegeau, au început să se certe,fiecare ținând ca gardianul lui să fie apărător. Oricât de mult ar fi încercat ceilalți gardieni să-i oprească pe Galeus și Vervan au ajuns la război.
Pădurea fermecată și plină de bucurie s-a transformat într-un haos total.
Trolii și ciclopii și-ai construit bariere pe teritoriul lor și asta îi afecta și pe ceilalți, deoarece unii aveau prieteni buni sau chiar rude după acele bariere. De parcă nu ar fi fost destul, Galeus începu să controleze totul. Sirenele nu mai ieșeau din peșterile de coral fără știrea lui Triton și a lui Galeus, zânele nu mai aveau voie să trimită scrisori iar centaurii nu mai aveau voie să călărească în afara pădurii.
Alkyone se gândea serios ca elfii să părăsească pădurea în secret. Tot în secret, la miezul nopții,Alkyone i-a chemat pe ceilalți gardieni, în afară de Galeus și de Vervan. Ei au decis că le-ar fi mult mai bine despărțiți, măcar până când Galeus și Vervan își vor termina războiul. Așa că, toți gardienii fiind de acord cu fuga și izolarea, au trezit creaturile magice. Din acea noapte, nici o creatură magică nu a mai putut vedea un alt fel de creatură magică. Sirenele s-au dus într-o lagună uitată de lume; zânele au zburat la un imens copac filozof, ascunzându-se în scorbura acestuia; ștrumpfii s-au ascuns într-un loc cu multe ciuperci, care le foloseau drept case. Fiecare specie de creaturi mistice și-a găsit un loc „mai bun de trăit”, ziceau ele.
Dar anii au trecut și magicele creaturi au uitat de povestea asta. Erau de acord cu ideea de a fi separați, dar speranța încă mai trăia. În satul elfilor, un loc frumos, izolat de lume, trăia o tânără elf care gândea diferit de ceilalți elfi. Era frumoasă și deșteaptă. Avea niște urechi ascuțite, la fel ca elfii, avea niște ochi mari și turcoaz, buze subțiri, dar roz și nas ascuțit. Avea un păr auriu despletit, iar bretonul îi crescuse împletit în două codițe care îi cădeau pe umeri. În frunte avea un cristal de un albastru strălucitor, ceea ce însemna că era elf de apă.
Fiecare elf se naște cu un cristal în frunte, toate având culori diferite care arată puteri diferite. Normal, puterile se moșteneau de la părinții, care te ajutau să le stăpânești. Dar în cazul Lyrei, tânăra elf, nu existau părinți. Părinții ei au dispărut când era Lyra mică și acum împlinea cincisprezece ani. Dar nu se știe din ce motiv, Lyra era convinsă că părinții ei încă mai erau undeva acolo.
Lyra era în grija lui Alkyone. Alkyone se atașase de ea și, la cererea ei, i-a făcut o cabană numai a ei. Lyra era îndrăgostită de aventură și de dreptate. Și chiar dacă toți credeau că le e mai bine în acest sătuc izolat, Lyra credea că toți se înșală. Credea că le-ar fi mai bine împreună, din nou.
***
Între timp, în scorbura din copacul de la capătul satului, Alkyone primi o scrisoare misterioasă.
- Alkyone! Strigă Grizin, mesagerul lui Alkyone.Ai primit o scrisoare!
- Grizin, ce mi-ai adus? Întreabă Alkyone posomorât.
- O scrisoare,Alkyon. E de la..., Grizin oftă îndelung,...Galeus!
- Galeus! exclamă Alkyon.Vrea să încheie războiul, ca să ne întoarcem?! Citește-mi Grizin!
- Bine, spuse Grizin: „Alkyon, gardianul elfilor,am fost în căutarea ta timp de o sută de ani și acum ți-am găsit satul. Eu și Vervan încă mai suntem în război, și e mai rău decât crezi. Vervan vrea să îi cucerească pe toți și celor care nu vor să se supună lui le vor fi luate sufletele. Te rog să iei parte la război cu mine.Frondonia nu mai e cum a fost, acum e doar o amintire a ce a fost odată. Dacă nu o să iei parte la război cu mine în satul elfilor, o să se întâmple același lucru ca și în Frondonia.”
Urmă o tăcere de mormânt, până când Alkyone sparse gheața.
- Grizin, dacă Galeus știe unde suntem, s-a terminat cu noi. Trimite niște scrisori și celorlați gardieni să ne întâlnim diseară. Nici nu mă gândesc să accept invitația lui Galeus la război. Va trebui să ne găsim alt loc unde să mergem. Dar nu vrem să știe elfii nimic.
***
Până una alta, Lyra era gata să-i zică lui Alkyone că ar trebui ca și elfii din ziua de azi, și toate creaturile magice să se cunoască.
Lyra s-a dus la arborele de la capătul satului ca să vorbească cu Alkyone și să-i schimbe părerea. Dar exact când se afla în fața porții din lemn...
- Stop! Se auzi o voce pițigăiată. Lyra, AlKyone este ocupat acum. Nu primește invitați.
Era Fab, paznicul lui Alkyone.
- Bine Fab! Spuse Lyra îndepărtându-se.
Dar când Fab nu era atent, Lyra s-a furișat pe lângă arbore și s-a cățărat. A găsit o ușă care dădea înăuntrul arborelui. A ajuns într-o cameră, nu era sigură a cui. Dar văzu o siluetă care se uită în scorbura copacului. Era înveșmântată cu o robă verde, cu pietre semiprețioase și ele verzi. Avea părul alb și lung, dar și așa, se vedea că nu era bătrân. Lyra și-a dat seama din prima că era Alkyone.
A încercat să meargă ușor până la el, dar...
- Bună Lyra! spuse Alkyone. Ce dorești?
- Bună Alkyon! Spuse Lyra, intimidată puțin de privirea fixa a lui Alkyon. Am venit, ca să... ca să...
-Te ascult...
- Ca să îți zic că ar trebui ca toate ființele magice să fie împreună din nou! zise Lyra, foarte rapid ca Alkyon să nu se supere auzind asta.
- Și eu cred exact la fel, zise Alkyon foarte calm.
- Serios? Întrebă Lyra foarte surprinsă de răspunsul lui Alkyon.
- Absolut! spuse Alkyon și mai calm. Dar din păcate, acest vis nu poate lua viață.
- De ce? Întrebă Lyra curioasă.
- Păi, acum două sute de ani, toate ființele magice trăiau în armonie. Până când Saffron, păzitorul creaturilor magice a murit. Atunci Galeus a vrut ca el să cucerească totul, la fel ca Vervan, iar cei doi, neputând să se înțeleagă, și-au declarat război. Frondonia despre care ați învațat la școală, devenise oribilă. Iar noi ceilalți am fost obligați să părăsim definitiv Frondonia.
