To read the creation of Cosmin-Constantin Văideanu, request a translation by clicking the “Translate” button.
Cosmin-Constantin Văideanu participă la Secțiunea „Proză Scurtă” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din Constanța, Romania și are 43 de ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Canicula
Drumul este pustiu și plin de praf. Nu mai căzuse o picătură de ploaie de câteva săptămâni, iar în unele zone agricole pământul începuse să se crape. Părea că nici insectele nu mai suportau seceta și căldura și se ascunseseră te miri unde. Liniștea aceea asurzitoare a fost spartă de zgomotul produs de doi copii. Un băiat mai mic, având pe el doar o pereche de pantaloni scurți, în timp ce tricoul albatru era aruncat neglijent pe umăr și celălalt cu aproape un cap mai mare ca primul, cu un tricou de culoare incertă și tot în pantaloni scurți, mergeau unul lângă altul, pe mijlocul drumului, ca și când lumea ar fi fost toată a lor. Nu le păsa nici de praful care le acoperea laba piciorului, nici căldura toropitoare, nici de pustietatea din preajmă. Nici de faptul că erau transpirați și plini de praf până în cap.
- Dacă îmi pasai acolo, eram singur cu portarul și dădeam gol, îi reproșează băiatul cel mic partenerului său de drum.
- Nu făceai nimic, ratai, îl contrazice celălalt.
- N-ai de unde să știi, nu se lăsă mai prejos primul băiat.
- Ba știu. Că ai ratat multe și mingi mai ușoare. Așa că nu mai zice că...., continuă al doilea băiat.
Mai merseră așa o vreme, iar apoi băiatul cel mic se opri și se uită în stânga. Undeva la 30 de metri de drumul principal se vedea lacul din sat.
- Merg să fac o baie că nu mai pot de cald, spuse băiatul de mic și porni pe o potecă ce duce spre apă.
- Nu te duci nicăieri, mergem acasă. Și așa e târziu, afirmă băiatul mai mare.
- Mergi fără mine. Vin după aia singur acasă.
- Nu mă duc singur că iar mă ceartă tata dacă vin fără tine.
- Hai puțin, te rog, eu, insistă primul băiat.
- Bine, dar stai doar cinci minute. Eu te aștept pe mal, replică cel de-al doilea.
- Iuhuuu, începuse să țipe de bucurie băiatul mai mic și o luă la goană către lac.
Când ajunge pe țărm, își scoase rapid încălțările, își aruncă pantalonii scurți și se pregătea să intre în apă.
- Vezi să nu te duci prea departe că e apă adâncă, îl avertiză al doilea băiat.
- Nu e. Ai văzut ce zicea tata că a mai secat de la căldură și acum e apa mică peste tot.
- Ai grijă, mai spuse al doilea băiat.
Dar nu e sigur că fusese auzit deoarece fratele său intrase în apă chicotind de bucurie.
Într-adevăr, părea că apa era mică. Băiatul mersese destul de mult până să îi ajungă la piept. Apoi începuse să înoate, dar se afla deja de mult dincolo de jumătatea lacului.
Băiatul de pe mal se întinsese cu fața în sus după ce găsise o zonă cu puțină umbră. Era obosit, era și căldura de vină, parcă ațipise puțin. A crezut că a visat. Îl striga cineva.
- Alex! Alex!, se auzi din ce în mai îndepărtat.
Băiatul sări ca electrocutat în picioare și intră în lac îmbrăcat. Fratele său făcea eforturi undeva în depărtare să nu se scufunde. Alex încerca să ajungă cât mai repede la fratele său, care nu mai ieșea la suprafață.
- Ajutor! Ajutor!, începu să strige Alex, sperând să îl audă cineva care trece pe drum.
Mai strigă de câteva ori, după care se scufundă încercând să își caute fratele. Se ridica din nou la suprafață, trăgea aer în piept și se scufunda iarăși. Nu știa în ce parte să mai caute și se uita disperat încercând să distingă ceva sub apă. Alex intră din nou sub apă hotărât să îl găsească pe fratele său. Era speriat, disperat, dar și determinat în același timp.
Liniștea a cuprins rapid și lacul. Aceasta a fost spartă doar de o pasăre singuratică, care a făcut un survol rapid deasupra apei.
Soarele se apropia de apus și razele sale se scăldau puțin pe lac. Mâine se anunța o nouă zi, la fel de frumoasă și de călduroasă.
