Concours de prose

Dalia-Maria Florescu, Proză Scurtă, Grupa II

To read the creation of Dalia-Maria Florescu, request a translation by clicking the „Translate” button.

Dalia-Maria Florescu participă la Secțiunea „Proză Scurtă” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din Târgu Jiu, Jud. Gorj, Romania și are 17 ani. Ea este îndrumată de Prof. Elena Roată, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Diploma
                                                                          Înăpârlește în inima mea

           Știi că stelele sunt mereu prezente, dar nu mereu vizibile, de aceea taci și te camuflezi într-o rază de lumină artificială. Știi că soarele arde și te arunci în ocean, uitând că nu știi să înoți. 
           Doar iubirea e premiul vieții, și tu ce faci? Fugi de primirea dragostei pentru că iți place să pierzi, îți place ca sufletul tău să fie rănit, dărâmat, pentru că te plictisești. Apoi vii și îmi spui în șoaptă: ,,Hai să ne îndrăgostim și în viața următoare”. Te joci cu reguli expirate, de vreme uitate. 
            Știi că apa e simbolul sincerității, de aceea te hrănești cu alcool și îți fumezi zilele. Știi că ce nu te distruge, se autodistruge, de-aia privești moartea ca pe o flacără în vânt. Câtă naivitate!
           Îți aduci aminte când mi-ai promis dragoste pe viață, cum o numești acum? Te scuzi că am visat? Pielea ta e sacră și o arzi ca pe surcele de parcă ar fi din fier. Numai inima ta e din fier, omule! Numai creierul ți-e stors, oasele crăpate și sângele albastru, dar tu nu știi. N-ai știut să te prefaci într-un fluture nemuritor, pentru că ai vrut șarpe. Acum mușcă-ți coada de invidie că ai pierdut lumina de la capătul tunelului. Normal că acum ți se pare infinit și viața o secundă, însă eu aștept să mă părăsești, că doar asta știi să faci. Miră-te că soarele încă arde și înăpârlește când mă privești. Dezbracă-te de ură, de minciuni și lașitate, și fii tu pentru ultima dată; pentru că știu că nu ai fost așa dintotdeauna, viața te-a făcut în modul acesta, piatră nestemată. Lasă-ți pielea-n mâinile mele și dă sufletul cerului ca să fii iertat. Îți promit să o incinerez și apoi s-o pierd în aer de parcă nu mi-ar păsa. Dar cum să ai încredere, dacă încrederea e doar un cuvânt?
               Atunci când dintr-un cer plin de stele, luna te dezamăgește, trădezi și tu la rândul tău? Te duci la soare să îi spui cât de trădătoare a putut fi luna și apoi îi mângâi razele? Eu n-am putut face asta, eu m-am ascuns în copaci. Și am plans. Am plans mult, neștiind ce să mai fac atunci. Stelele mă voiau înapoi, mă chemau, dar eu știam că este o capcană. Cum un zeu este neînvățat, iar un supus atotștiutor?
               Este ora 03:33 dimineața și am început să cânt o melodie de dragoste: „Ai nevoie de lumină doar când se stinge, îți este dor de soare doar când începe să ningă. Știi că o iubești când o lași să plece. Urăști drumul doar când îți e dor de casă. Știi că o iubești doar când o lași să plece, iar ea pleacă…”. Știți ce îmi place să zic despre dragoste? Îmi place să cred că este un drog neinterzis, o esență prea puternică să o suporte sticla și o apă prea dulce să te poată sătura. Dar stiți ce este de fapt? Viața. Căci ce ar fi viața fără iubire? Nu simțiți și voi dimineața la 03:36 că trăiți să iubiți, dar iubiți ca să fiți iubiți? 
                Pământul încă-i rece-n interior unde bântuie mâini sângerânde și târâte de monștrii fără suflet, tu nu trebuie să-ți mai alegi calea, că-ți e sortită. Tu ești de acum, o particulă de aer amețită și uscată de vânt, invizibilă.
                 Trădarea a devenit numele nostru de familie, datorită ție. La început ne-am jucat, tu ai câștigat. Apoi, mi-am dat seama că este un labirint fără ieșire. Trădarea nu este doar o copertă necolorată, este cel mai întunecat sentiment…cea mai tragică poveste. Atunci când copilul din mine colora paginile cărților de psihologie, nu știa că o să aibă nevoie de ele mai târziu.
                Cine sunt eu, asta nu mai contează. Sunt un povestitor de trecut nemuritor cu vise neîmplinite, respirându-te. Visez să visez. Aceasta e povestea mea și a ta. Două perechi de ochi complementare, dăruindu-și reciproc lacrimi de unică folosință. Folosește-mă și acum, praf de stea căzută!
                Doar mai fă-mi o promisiune ce nu va fi niciodată îndeplinită: uită-mă, să te uit!