Concours de prose

Evelin Barabas, Proză Scurtă, Grupa II

To read the creation of Evelin Barabas, request a translation by clicking the „Translate” button.

Evelin Barabas participă la Secțiunea „Proză Scurtă” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din Timișoara, Romania și are 14 ani. Evelin este îndrumată de Prof. Geanina Miclea, Liceul Teoretic Bartók Béla. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Diploma
                                           Nici o mie de stele n-ar putea descrie cât de tare strălucești


       Cei mai mulți părinți și adulți ne sfătuiesc să ne bucurăm de viață cât mai suntem copii și nu avem responsabilități. Însă nu putem compara copilăria cu maturiatea adulților, pentru că ambele au părți minunate și părți de care lumea nu vorbește îndeajuns de mult. Vă pot prezenta câteva dintre cele din copilărie, pentru că sunt de părere că o să vă ajute în înțelegerea copiilor și adolescenților, fiind spuse de un copil.
        Doresc mai întâi să vă prezint o frază prea mult auzită de către copii: „Ești prea mic să...”. Toți am auzit asta de la adulți, fiindcă ei cred că din cauza că noi suntem doar copii, nu avem abilitatea de a simți și a trăi toate emoțiile pe care le trăiți voi, adulții, la fel de intens. Suntem prea mici ca să fim stresați, suntem prea mici ca să fim frustrați, suntem prea mici ca să fim triști, suntem prea mici ca să avem dreptul la opinie, suntem prea mici ca să ne exprimăm cum vrem și suntem prea mici ca să ne folosim creativitatea în moduri extraordinare, doar pentru că adulților le este frică să ne lase să experimentăm viața în cele mai reale și sentimentale moduri. Nu cred că adulții și în multe cazuri copiii conștientează că de fapt adulții ne limitează cel mai mult. În primul rând, nu ne lasă să facem cel mai omenesc lucru de pe pământ: să greșim. Le este frică să ne lase să trăim experiențe neplăcute sau să învățăm din greșelile noastre. Nu vreau să atac adulții, deoarece cu toții știm că adulții vor doar ce-i mai bine pentru noi, copiii, însă, câteodată avem nevoie să ne lăsați să fim și noi oameni care sunt triști, care fac greșeli, care se pun în situații neplăcute și care învață să trăiască bazat pe experiențele proprii.
           A trăi și a exista sunt două termene diferite și sunt de părere că noi, copiii știm asta cel mai bine. Cu toții existăm, însă nu toți ne trăim viața la maxim. Ca și copil, pot să confirm, că nu văd viața la fel ca și părinții mei sau alți adulți din viața mea. Sincer, nici până în ziua de azi nu înțeleg de ce trebuie adulții să complice totul până la extreme. Nu înțeleg de ce nu își trăiesc viața cum vor și de ce își modelează și își tocesc personalitatea până în punctul în care nu mai sunt oameni, ci doar niște roboți mult iubiți de către societate. A fi original înseamnă a trăi. Originalitatea și anormalitatea sunt obișnuite pentru copii. Probabil pentru că, în momentul în care ne naștem, cu toții începem de la același nivel, de la zero. Ceea ce are cea mai mare influență asupra dezvoltării caracterului nostru este mediul în care creștem. Modul în care ne este prezentată viața o să rămână cu noi și din păcate de cele mai multe ori viața este prezentată pentru copii și nu lăsată de experimentat pentru aceștea. Chiar și dacă copii știu că trebuie să își trăiască viața și nu doar să existe pe planetă, nu toți putem face asta. Chiar dacă suntem conștienți că mediul în care trăim ne-ar permite să experimentăm viața, este mult mai ușor să lăsăm părinții să ne spună ce e bine și ce e rău, evident, în opinia lor. Dacă adulții ne arată viața lor și cum o văd ei, nu o să reușim să ne trăim viața noastră, pur și simplu o să retrăim viața lor. Acesta este un mesaj către părinți, adulți sau alte persoane cu influență asupra copiilor: Viața nu există doar ca să o trăiești. Trebuie să o creezi, să o personalizezi, să o simți, pentru că este unica viață pe care o poți trăi acum și aici, așa că profită de ocazia minunată pe care o ai și trăiește-ți viața pe care ți-ai creat-o și bucură-te de ea!
           În ochii unui copil, viața este o joacă, ca o cameră din care trebuie să evadezi. În timp ce creștem și ne mai maturizăm, rezolvăm ghicitoarele și devenim mai deștepți, până în momentul în care se deschide ușa aceea mare a camerei din care vroiam cu disperare să scăpăm. Dar dacă se deschide ușa și nu se mai închide la loc, oare trebuie să ieșim din cameră? Cred că este o întrebare de care ne este frică tuturor, pentru că o să existe un moment în viața noastră, în care o să simțim că ni   s-a cam sfârșit copilăria și că ar fi vremea să ne maturizăm și să devenim adulți. Când încă suntem în cameră și vrem să scăpăm, ni se pare că ceea ce este după ușă este ceva fermecător, ceva ce ar trebui să fie așteptat de către toți. Însă cred, că toți copiii s-au întrebat măcar o dată în viață ce se află după ușă și ce o să se întâmple cu camera noastră. Ce o să se întâmple cu amintirile? Ce o să se întâmple cu experiențele, cu iubirile, cu emoțiile, cu sentimentele, cu dezamăgirile, cu gelozia, cu ura, cu mami și cu tati? Oare atât a fost? Oare totul se termină aici și de acum încolo ar trebui să ne transformăm în niște adulți responsabili? S-a terminat cu joaca? Cu creativitatea? Cu cheful de viață? O să fim ca părinții noștrii? Ei bine, tu, adultule, care citești această compunere acum, probabil știi deja, dar pentru un copil această ușă și ce se află după ea este extrem de incitant și de înfricoșător în același timp. Dorința de a crește și dorința de a rămâne copil pentru totdeanu nu se prea înțeleg, așa că ești în conflict cu tine, dar este în regulă, pentru că ești doar un copil, și evident, asta înseamnă că nu poți simți aceleași sentimente omenești ca și adulții, așa că nu ai nevoie să vorbești cu nimeni despre asta...
              Există unele lucruri totuși, pe care trebuie să le învățăm de la noi înșine. Niște sentimente pe care nimeni nu ne poate învăța, doar experiențele proprii. Așa este de exemplu iubirea. Iubirea unui copil chiar este necondiționată, pentru că noi știm să iubim cum nimeni altcineva nu mai știe. Acesta este motivul pentru care putem să iubim atât de sincer și de profund. Nimeni nu ne dă un exemplu, doar părinții, însă în momentul în care realizăm că ei ne iubesc, deja îi iubim înapoi. Cu timpul, societatea o să ne schimbe definiția iubirii de orice fel, fiindcă la asta se pricepe. 
           Viața este un dar pe care îl primim cu toții. Chiar și dacă nu putem controla tot ce ni se întâmplă, sunt de părere că putem controla cel mai important aspect: cum reacționăm la ce ni se întâmplă. Poate că nu o să ne placă cele întâmplate și poate că o să simțim că viața este nedreaptă, însă atitudinea contează foarte mult. Contează cum vezi lucrurile și ce faci să le schimbi. Ca și copil, știu că este greu să te adaptezi la schimbările majore, dar și la cele mici. Este ciudat și greu să îți schimbi din senin o parte din viață, este înfricoșător. Mai este important și să fii conștient de ceea ce ți se întâmplă. Este important să te simți bine în pielea ta și este important să știi că este în regulă. Este în regulă să fii plin de emoție, este în regulă să simți totul, dar să fii gol, este ok să nu fii ok, este ok să fii confuz despre ceea ce simți, este ok să fii conștient de ceea ce simți, este ok să încerci să îndrepți o situație, dar este ok și să lași totul pe mâinile sorții. Este în regulă să te exprimi cum vrei și prin orice modalitate găsești, este în regulă să nu știi cine ești, este în regulă să îți displacă unele aspecte din viața ta, este în regulă să te admiri, este ok să fii cine ești. Și nu doar că este ok, trebuie să te dezvălui, să te explorezi și să îți dai seama cine ești ușor-ușor. Însă orice se întâmplă, nu uita să fii mereu TU!
          Când am fost mică, mama mereu îmi spunea că sunt frumoasă, deșteaptă și curajoasă și că sunt pur și simplu cea mai bună. Fiind mai mică și fiind încă nejudecată de către alții, am crezut-o. Însă pe vreme ce creșteam și primeam feedback nedorit și neîntrebat de la multe persoane, stima mea de sine a început să se scufunde, ca și Titanicul. Știu foarte bine că nu sunt singura, căreia i s-a întâmplat asta și vreau neapărat să atrag atenția asupra acestui subiect. Să atrag atenția adulților înspre sănătatea mentală a copiilor și stima lor de sine, fiindcă noi copii uneori putem fi cruzi. 
          Dacă ai onoarea de a citi sau asculta această compunere, te invit cu mare drag să te uiți în oglindă și să îți închipui versiunea ta de 14 ani stând în fața ta. Admiră persoana aceea, fiindcă ea te-a făcut să fii cine ești azi. Zâmbește-i și vorbește cu ea! Copii sunt viitorul omenirii, nu trebuie neglijați, ci trebuie admirați pentru atâtea lucruri nemaipomenite pe care le descoperă în fiecare zi! Așa că, te invit pe tine și copilul din inima ta, să trăiești, să schimbi, să iubești, să simți, fiindcă asta te face să fii un om atât de minunat!