To read the creation of Ion-Cristian Șarpe, request a translation by clicking the “Translate” button.
Ion-Cristian Șarpe participă la Secțiunea „Poezie” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din Constanța, Romania și are 37 de ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.
Scriitoarea mea Ce frumos scrie condeiul dragostei tale pe inima mea... Câteodatã, mã gâdilã şi mã face sã râd. Mai şi tresar când şi când din somn. Ai grijã sã nu apeşi prea tare. Uneori mai rãsfoiesc în urmã. De la un timp ţi-ai schimbat scrisul. Acum faci literele mai rotunde, înainte le fãceai mai ascuţite. Acum îmi place cel mai mult. Îmi e mai greu când iei condeiul de pe inima-mi ca sã-l mai înmoi în tuş. Cãci inima mea s-a obişnuit cu el. Îmi place uneori cã schimbi culoarea. De ceva timp scrii doar cu cele mai vii culori. Ai mai umplut o paginã. Dar stai! Cã m-am pierdut şi am uitat de tot. Iartã-mã, nu mã mai puteam dezlipi de pagina de ieri şi o recitesc într-una. Sper sã nu se toceascã niciodatã condeiul tãu, iarã inima mea sã nu ramânã fara pagini. Dar dacã totuşi se întâmplã asta, mai cerem de Sus. Gânduri prin natură Albastru cer e străbătut de nor, Ici-colo vântu-adie încetișor, O salcie tremură lin, De fric-a vântului suspin. Viața tresare peste tot. Dã din picioare ca din foc. Tot locu-i presărat cu luminã, Doar când soarele se-alinã. Azi, mâine și ieri Se întâlniră stingheri, Sus, pe-o rază de soare. De-o iubire îngrozitoare, Să discute de-un nou mâine. Care să ne-aducă pâine. Vai de cerul cel albastru! Ce e luminat măiastru! Vai de pâine și de mâine! Vai de azi și de poimâine! Vai de pâinea ce-nvecheşte Până și mintea hrănește! Vai de viață și de moarte! Oricum le avem pe toate, În ordine arbitrară, Dintr-o viață-n viață iară Din luminã-n tuneric De acu' până-n veșnic Vai de vocea gurii mele! Vai de gândul minții tale! Vai de păsări călătoare! Se vor mai întoarce oare? Ce suntem? Ce suntem noi? Nişte colțuri de coperți învechite Ale unor cărți de mult aruncate Într un raft plin de praf De timp spulberate. Ce suntem noi? Nişte coli albe, galbene acum . Ce tot așteptarã sã fie umplute Cu cuvinte sfinte, nu cu slove slute. Şi când condeiul de El fu ridicat, Foile se albirã de un alb curat, Ele tremurarã şi înfricoşate, foşnirã între ele: Ne va rupe, ne va scrie? Iar condeiul sânge scrie Filă albă după filă , Libertatea o transpune, Prin vârful de aur curat Acum foile s-au eliberat, De fricã și de teamă, ca ele Sã devinã fâşii galbene uitate, Rupte şi iar aruncate , Niciodată folosite, la gunoi Mereu dorite. Acum ele au un sens, Sângele le dã valoare, Nu sunt albe, au culoare, Paginile sunt umplute, Sunt cusute armonios, Într-un volum glorios. Fiecare foaie atent scrisã şi aleasă Cu un unic înțeles şi-o așa mireasmã Compun o frumoasă carte, Care-atunci când e deschisã, De la ultima până la fila cea dintâi, E de-o iubire sublimã, ce nu ţi-o închipui, Căreia față să-i faci nu poţi, Dragostea ei învie din morţi.
