Concours de prose

Ion-Cristian Șarpe, Proză Scurtă, Grupa IV

To read the creation of Ion-Cristian Șarpe, request a translation by clicking the „Translate” button.

Ion-Cristian Șarpe participă la Secțiunea „Proză Scurtă” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din Constanța, Romania și are 37 de ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Diploma
                                                                              Între mare și pãmânt

        Hei mare de ce mã privești cu valurile tale atât de albastre și limpezi? Iar tu, cerule de ce te ascunzi în spatele norilor? Cãci soarele te dã de gol. Vântule, m-am rãcorit! De ce continui? Sau, poate vrei sã-mi insufli durerea ta. 
        Hei tu, pãmântule cum îți e de fiecare datã când te întâlnești cu marea, luminați de soare sau de lunã și stele? Am amețit! De ce continui sã te rotești? Şi pe lângã asta, cu ce te atrage soarele? Sau cu ce îl atragi tu pe el? Sã fie doar ceva gravitațional? N-ai obosit sã faci asta continuu? Eu obosesc doar gândindu-mã. Mai lasã-i și pe alții sã se roteascã, iar tu mergi liniștit într-un concediu, undeva într-o altã galaxie, unde poate-i mai bine, mãcar pentru tine dacã nu și pentru noi, dar sã ne anunți, da? Promiți? Dacã nu te ții de promisiune, nu mã mai învârt în jurul tãu, promit! Şi sã știi cã eu mereu mã țin de promisiuni. Dacã pleci, sărutã luna din partea mea! Nu, soarele, nu! Doar știi cã am buzele uscate, vrei sã mi le ard de tot? Când te întorci, sã-i aduci cerului câteva stele noi, cã m-am plictisit de aceleași miliarde de stele, sau mãcar niște praf stelar sã aduci, și nu uita dacã treci pe lângã calea lactee sã pui niște cacao și sã amesteci bine. Iar dacã pleci, sã nu pleci așa brusc, sã pleci așa, ușor, ușor și lin sã nu cumva sã zdruncini marea, cã doar știi cã și pe ea o iubesc, sau ai utat? O iubesc! Da mãi! O iubesc și pe ea, cum nu? Nu ea e cea care mã leagănã de fiecare datã înainte sã adorm? Nu e ea cea care îmi șoptește prin mii și mii de valuri, gândurile din adâncimea ei, și cu așa o claritate? Și tot ea când e supăratã, nu mã mai leagănă ci mã zdruncinã, și deseori cred cã vrea doar sã mã trezeascã. O fi invidioasã cã eu dorm și ea nu poate sã doarmã? Cred și eu! Cu atâtea gânduri, curenți spirituali amețitori, și atâtea maree sentimentale, cã săraca, sigur nu poate să doarmã! Dar totuși uneori e așa de linã, chiar cred cã doarme. Defapt, cred cã mai stã la taifas cu vântul și uitã de gândurile ei pentru o clipã, adicã pentru noi asta însemnând pentru câteva mii de valuri lipsã, când eu cred cã doarme; ei, ce sã-i faci? Așa-i când te plictiseșți, îți gãsești imediat un tovarăș de vorbã; Și te mai întrebi tu, scumpul meu pământ cum de nu iubesc marea? Stai liniștit cã, fiecare dintre voi e cu locul sãu aparte pentru mine și nu vã puteți înlocui unul pe altul. Orice-ar fi, tu, pãmântule îmi placi așa cum ești, la fel și marea; Fiți pe pace amândoi cã oricât de pământ ai vrea sã fii tu, mare, și oricât de mare ai vrea sã fii tu, pãmântule eu vã iubesc pe amândoi și vã prețuiesc de asemenea, așa cã vã sãrut pe amândoi, de dată asta de undeva de pe mare pãmântule pe tine. Iar ție mare ce sã-ţi mai spun, cã mã sãruţi tu pe mine zilnic. Şi de tine, mi-e așa de dor pãmântule uneori, cã nu am ce sã fac altceva decât sã mã uit la fotografii cu tine, pe unde mai gãsesc și eu, printr-un atlas, ceva, și te mai caut și eu prin visuri, amintiri și firește în infinită imaginație. Ce sã vã spun? Tu, mare, mai ușurel cu valurile, știu cã-ţi place sã faci valuri, dar ușurel, ai timp destul, ce-i pentru tine un an luminã? Ai vorbit cu soarele și gata se rezolvã; Iar tu pãmantule de ce te sperii și te cutremuri așa uneori, cã doar ești un pământ în toată firea, nu ţi-e milă și ție de noi, așa cum mai cădem odată cu clădirile, și la rândul nostru suntem clădiți în monumente, cavouri și altele… Fii mai blând, învață din razele soarelui, ai văzut cu ce blândețe ni le trimite? Știu, că uneori îți e greu, dar vezi tu, de-asta ești plouat ca să nu te usuci și poate uneori ca să te trezești la realitate, da, da, asta e, nu mai aștepta alte ploi, că nimic nu se schimbă, asta-i crunta și dura realitatate. Să renunți? Păi dacă tu renunți, noi atunci ce să facem? Lasă pamântule, rezistă! Uite, promit că zilnic o să-ţi vorbesc, chiar dacă uneori îi transmit mãrii ce am să-ți spun, de fiecare dată ești perfect informat, așa că hai să fii pământ și eu pãmântean în continuare! Da, știu că poate spui că mai mult sunt marinar decât pãmântean, dar eu îți spun că sunt îndeajuns demult și pãmântean, așa că nu fi gelos sau supărat, uite, exact acum, să știi că îmi doresc așa de mult să fiu pãmântean… și nu prea se poate, tocmai de-asta îmi doresc din ce în mai mult asta, așa că, fie ce-o fi, tot tu mă faci fericit pãmântule… în final. Ce fac acum? Păi, uite, aștept finalul! Ești fericit? Nici eu! Lasă că vom fi…