Concours de prose

Laura Ilinca, Proză Scurtă, Grupa IV

To read the creation of Laura Ilinca, request a translation by clicking the „Translate” button.

Laura Ilinca (pseudonim literar pentru Laura-Niculina Dincă) participă la Secțiunea „Proză Scurtă” a Concursului Internațional de Creație Literară, Ediția a III-a, din Rambouillet, Franța și are 43 de ani. Îi mulțumim pentru participare și îi dorim succes.

Diploma
                                                                    Cui pe cui se scoate?
	
	Aniela  se scutură ca și cum i-ar fi fost frig, amintindu-și ce văzuse mai devreme în parc și cum toată ziua îi fusese dată peste cap... Și viața întreagă. 
	Intră în duș amestecându-și, precipitată, lacrimile cu apa care ar fi vrut să-i curețe corpul, mintea, sufletul, regăsind-o pe ceaa de dinainte de Andrei. Când totul era simplu, firesc și frumos... O ardeau crunt gânduri, sentimente, planuri.  În sinea ei concluzionase demult  că avea de gând să meargă alături de el până la capătul lumii! Cel puțin asta crezuse cu îndârjire până mai devreme... 
	Ieși cu prosopul pe cap și pielea încă aburindă, repezită să-i deschidă lui Mihnea care se înființase deja la ușă. Apucase totuși să se îmbrace. Deși ea îl chemase, nu voia să-l întâmpine goală. Încerca să tragă de timp... 
        – Oau, mi-era dor de cum miroase pielea ta după baie! 
        Aniela  îi dădu un sărut fugar, ca o boare, pe obraz. Un iz de familiaritate răzbătu dinspre el, relaxând-o... Își fabrică pe dată un zâmbet. 
        – Intră! Mă bucur că ai putut să vii! 
        Mihnea se opri în fața ei înlănțuind-o cu brațele.
        – Nu știu ce s-a întâmplat cu tine, dar bucuria e a mea... După cum m-ai expediat alaltăieri, nu mă așteptam să mai primesc vreun semn de la tine! 
        Zâmbetul satisfăcut de pe chipul lui se stinse dureros în ea... Nu avea deloc aceeași stare de spirit ca Mihnea. În schimb, avea nevoie de el. 
       – Da, cred că am exagerat puțin. Până la urmă nu se face gaură în cer dacă petrecem o seară împreună.
       Bărbatul o privi cu o sprânceană ridicată și privirea lucitoare.
       – Hmmm, ce să înțeleg din asta? Tu ești mereu ca vântul: când abia te simt, când sufli cu putere! 
 
       Aniela zâmbi plăpând. Tăcu în timp ce turna vin în pahar. Oftă brut în ea. Se remontă rapid când se întoarse. Mihnea se apropiase periculos de mult, respirând greoi și sacadat. Îi cunoștea miasma avidă și privirea aceea dornică, flămândă de ea... 
       – Hai să încercam vinul ăsta! Noroc! Pentru prietenia noastră, rosti cu vocea șubredă, acoperită de clinchetul paharelor. 
       Mihnea luă câteva înghițituri mici, privindu-și precipitat ceasul. 
       – Am comandat pizza când veneam la tine. Trebuie să sosească! 
       Aniela îl auzi ca de departe, încercând să-și țină gândurile acolo, strânse, în cameră, lângă Mihnea... Ca o ciupitură de țânțar, o duru dându-și seama că începuse să-i fie dor de Andrei. Că începuse să aștepte un semn de la el. Și  nu voia! Nu voia deloc! Și nu trebuia! Schimbă muzica pe dată, trăgându-l pe Mihnea spre ea, iute și neprevăzut, ca o ploaie de vară.

       Se opriră preț de câteva secunde privindu-se adânc, nervos. Ochii lui căzură ageri peste sânii înfruntând curajoși pânza diafană a bluzei albe, aproape transparente. Aniela își simți gura amară și tâmplele fierbinți zvâcnindu-i apăsat. Amintirea  lui Andrei în parc,  sărutațnd o altă femeie, îi îngheță pe loc toate simțurile, simultan,  ca o  baltă de sânge pe care o vedea crescând în jurul ei, încercuind-om hrăpăreață. Lângă ea, Mihnea îi sufla fierbinte și sfios în ureche. Privirea îi rămăsese agățată de cărămiziul translucid al gâtului...
      – Te doresc, frumoasa mea! 
      Aniela tresări sub un val de frig poposit în fugă peste arșița corpului... Nu știa dacă în ea bolborosea vinul sau erau hormonii stârniți de atingerea familiară a mâinilor bărbatului ce cunoștea părțile sensibile ale trupului ei. Ar fi putut fi și glasul tristeții sau plăcerea de a se dărui cuiva care o dorea cu toate simțurile. Buzele lui coborâră în fugă pe umeri, străbătându-i fiecare bucățică de carne trezită la viață... Respirațiile li se uniră spontan într-un început de geamăt, aproape spărgându-le venele gâtului. Ana era aproape goală în partea de sus când Mihnea se opri brusc. Mâinile lui o  mângâiau timid, dar sigur, pe spate, șuierându-i fierbinte în ureche: 
      – Dezbracă-mă tu! Vreau să te simt tandră ca altădată... Ca înainte! 
      Îi era bine cu tot ce îi oferea Mihnea, avea nevoie să savureze tot ce-i dădea el, dar nu ar fi depus vreun efort pentru plăcerea lui... Când chiar înțelese că devenea prea greu, se strânse cu totul în ea, ca un arici. Întreaga văpaie din corp i se scurse ca o cascadă, de sus în jos, năvalnic, repede și dureros. Chipul  lui Andrei veni ca un pârâu de gheață peste întreaga-i ființă, ucigând în ea, semn al dovezii supremației lui,  orice urmă de dorință. Căută cu înfrigurare o cale să scape...
        – Ai prezervative? Eu nu. 
        Mihnea zâmbi abia ițit, cu o privire hoinară.
        – Nu am... Nu m-am gândit că ajungem aici. 
        – Aha, nici eu, minți Aniela, ocolindu-i privirea. 
        – Cobor să cumpăr, am văzut că aveți în capătul străzii o farmacie. 
        Își desprinse cu greu brațele de pe corpul femeii, grăbindu-se către ușă. Aniela își înfipse brusc unghiile în palmă, încurcată...
       – Nu, lasă, nu pentru asta suntem aici, esența relației noastre nu stă în partea fizică, nu? 
Mihnea o scrută fix, mai atent decât până atunci... Mintea i se limpezi, odată ce aburii dorinței începură să se ducă.
        – Poftim? Nu am înțeles. 
	Aniela își aminti că Mhnea fusese totuși iubitul ei și se cunoșteau de ceva timp. Iar el nu făcuse decât să vină la chemarea ei. Ar fi făcut-o și desculț, așa îi spusese când ea îl sunase și-l invitase la ea. Râseseră împreună. Acum nu mai rămăsese nicio brumă din veselia ce se preconizase mai devreme... 
       – Adică nu-i nimic grav dacă în seara asta nu facem sex, asta am vrut să spun... Noi ne putem bucura unul de altul și fără asta, nu? 
	Mihnea o țintui din nou cu privirea prăfuită. Ceva îi scăpa. Vedea în Aniela din fața lui o parte necunoscută până atunci și care îi dădea o stare de neastâmpăr inexplicabil... Se replie imediat. Nu voia să tragă concluzii pripite. 
      – Desigur, frumoasa mea! Ideal ar fi fost să nu ne fi încins, totuși! Dar na, hai să zicem că ne-a luat valul! 
       Aniela căută din priviri telecomanda ca să distragă atenția lui Mihnea de la ceea ce tocmai discutaseră și ca ea să-și găsească o preocupare... 
       – Da, Ani, la mine sexul nu este o problemă, pentru așa ceva găsesc oricând... Doar că, știi tu, dacă nu știi, îți spun acum: dintre toate, tu rămâi cea mai bună! Întotdeauna. Mâine dacă mă-nsor, sunt sigur că aș fi gata în orice moment să o înșel cu tine. Sunt dependent de pasiunea ta! 
	Fulgerul ce despică încăperea potență sclipirea din ochii tinerei și roșeața fierbinte din obraji. Furnicături ascuțite o străbătură brusc, neașteptat. Din cap până-n picioare... Și mai ales în inimă! Își trase în grabă tricoul, apropiindu-se cu pași apăsați de fotoliul unde Mihnea tocmai se aruncase mai devreme.  Îl ținti crunt cu privirea, asediindu-l cu un torent de vorbe:
       – Termină-ți vinul și pleacă! Am greșit să te chem aici! Să nu te mai văd și să nu mai ai vreodată tupeul să mă cauți! 
       Mihnea se ridică panicat crezând că o mângâiere o va calma...
       – Frumoasa mea, te rog, iartă-mă!
	Geaca de blugi cu care se trezi direct în cap și viteza cu care fosta iubită îl împinse către ușă îi opri arsenalul seducției pe buze... Încercă să bâiguie ceva în timp ce se încălța, dar își dădu seama că femeia  nu era atentă la el. Se rotise brusc pe călcâie înșfăcând într-o secundă telefonul care țiuia disperat ca un ecou de alarmă al unei seri pierdute. Și al unei fericiri ratate. O lacrimă i se prelinse pe obraz când văzu numele lui Andrei pe ecran. Îi respinse cu furie apelul. 
         Privirea ei, murdară și înlăcrimată îl făcu să bolborosească, mai confuz ca oricând: 
         – Frumoasa mea, dar exagerezi! Și de fapt ar fi trebuit să te simți privilegiată... Ești femeia pe care o s-o doresc toată viața. Care alta nu ar fi fericită în locul tău?
	Atunci Aniela află, pe loc, ca o revelație, că vorba aceea din popor pe care o tot auzise, cum că poți uita pe cineva prin altcineva, deoarece cui pe cui scoate, posibil să nu fi fost adevărată. Și-și dădu seama, cu fiecare lacrimă din ea, că nici nu voia să fie. Un alt apel de la Andrei o trimise brusc către telefon, accelerându-i respirația.  Închise ușa de la intrare lăsându-l  în prag pe Mihnea cu trăsăturile rigide,  să adulmece visul unei nopți ce nu va mai veni vreodată.