Fără categorie

Concurs Online Pian și Orgă 2026: Înscriere și Detalii

Concurs Internațional Online de Pian și Orgă, Ed. a VI-a are loc între 27 martie – 2 aprilie 2026. Data limită de înscriere este 23 martie 2026.

Pentru a participa la Concurs Internațional Online de Pian și Orgă, Ediția a VI-a, completează Anexa 1 online: https://forms.gle/kqSfjp6XsHN133BJA

Grupele de Vârstă în Concurs Internațional Online Pian și Orgă:

Concursul Internațional de Pian și Orgă al Festivalului de Arte se adresează copiilor, tinerilor și adulților instrumentiști, după cum urmează:

Grupa I – copii cu vârsta mai mică de 9 ani

Grupa II – copii cu vârsta între 9 și 11 ani

Grupa III – copii cu vârsta între 12 și 14 ani

Grupa IV – tineri cu vârsta între 15 și 17 ani

Grupa V – tineri cu vârsta între 18 și 20 ani

Grupa VI – adulți cu vârsta mai mare de 20 ani (fără limită superioară de vârstă)

Vârsta trebuie să fie împlinită până la data începerii concursului. Fiecare concurent va participa la o singură grupă de vârstă, dar poate participa la mai multe categorii, achitând taxa pentru fiecare dintre ele.           

Categorii:

Concursul Internațional de Pian și Orgă al Festivalului de Arte se desfășoară pe 5 categorii, fiecare cu cele 6 grupe de vârstă.

Categoriile sunt:

  1. Pian profesioniști (cei din învățământul vocațional sau școlile de muzică)
  2. Pian Amatori (cei care studiază pianul ca instrument secundar sau în sistem privat)
  3. Acompaniament (pianul poate acompania orice instrument sau voce)
  4. Orgă – instrument principal
  5. Orgă– instrument complementar
  6. Ansambluri (pian/orgă la 4 sau 6 mâini)

Repertoriul: 

  1. Grupele I-V: două piese (poate fi un studiu și o piesă), din două epoci muzicale diferite;
  2. Grupa VI (pian și orgă – instrument principal): trei piese – una barocă, a doua clasică sau romantică, a treia modernă;
  3. Pentru amatori și ansambluri (indiferent de vârstă): o piesă, maxim două piese la alegere, din epoci diferite;
  4. Pentru orgă complementar: o lucrare la alegere;
  5. Pentru acompaniament (indiferent de vârstă): se va interpreta o singură piesă la alegere.

Toate piesele trebuie interpretate din memorie numai pentru pianiștii profesioniști soliști.

Înregistrările vor fi transmise ca link la YouTube, unde a fost publicat ca nelistat, sau ca fișier prin Wetransfer (sau o platformă similară) la adresa de e-mail: festivaluldearte@gmail.com.

Minutaj:

  1. Grupele I și II vor trimite o înregistrare de maxim 10 minute;
  2. Grupele III și IV vor trimite o înregistrare de maxim 20 de minute;
  3. Grupele V și VI vor trimite o înregistrare de maxim 30 de minute.

Prin minutajul maxim nu impunem o limită inferioară, ci doar superioară. Așadar, concurenții trebuie să nu depășească minutajul maxim, dar pot interpreta piese mai scurte decât minutajul maxim solicitat.

Reguli de participare

1. Condiții generale

Participanții la acest concurs sunt obligați să respecte termenii și condițiile regulamentului de organizare și desfășurare a Concursului Internațional Online Pian și Orgă al Festivalului de Arte, 27 martie – 2 aprilie, data limită de înscriere 23 martie.

2. Condiții specifice pentru Concursul Internațional Online Pian și Orgă

2.1 Înregistrările trimise în condițiile prezentului Regulament de organizare și desfășurare a Concursului Internațional de Pian și Orgă al Festivalului de Arte, vor fi trimise, în mod obligatoriu, în aceeași zi cu completarea online a Anexei 1 – Fișa de înscriere. Prin completarea acesteia, concurentul/tutorele lui ia la cunoștință și este de acord cu Anexa 2 – ACORDUL DREPTULUI DE PUBLICARE și Anexa 3 – Acord parental de participare la concurs pentru participanții minori;

2.2 Anexa 1 se va completa în aceeași zi în care se trimite link-ul la YouTube sau fișierul video, însoțit de dovada achitării taxei, prin email sau transfer prin WeTransfer (sau platforme similare), la adresa de email: festivaluldearte@gmail.com. În email, subiectul lui trebuie să fie prenumele, numele, categoria și grupa de vârstă la care participă (exemplu: Ecaterina-Virginia Barbu – Pian Profesioniști, Grupa I. Neîndeplinirea acestei cerințe obligatorii, precum și unele omisiuni din formulare vor conduce la descalificarea automată.

2.3 Concurenții vor trimite înregistrările luând cunoștință despre „ACORDUL DREPTULUI DE PUBLICARE”.

2.4 Concurenții trebuie să achite taxa de :

Pentru soliști sau acompaniament:

  • 130 lei (34 euro) dacă înscrierea se face până la data de 20 februarie;
  • 150 lei (40 euro) dacă înscrierea se face în perioada 21 februarie -16 martie;
  • 200 lei (49 euro) dacă înscrierea se face în perioada 17-23 martie.

Pentru ansambluri:

  • 70 lei/membru ansamblu (19 euro/membru ansamblu) x număr membri ai ansamblului, dacă înscrierea se face până la data de 20.02 – se va achita suma pentru toți membrii;
  • 85 lei/membru ansamblu (23 euro/membru ansamblu) x număr membri ai ansamblului, dacă înscrierea se face în perioada 21.02-16.03 – se va achita suma pentru toți membrii;
  • 100 lei/membru ansamblu (27 euro/membru ansamblu) x număr membri ai ansamblului, dacă înscrierea se face în perioada 17-23.03 – se va achita suma pentru toți membrii.

Taxa de participare se va achita prin virament bancar în contul Asociatia Join4Arts, CIF 52132900, deschis la ING Bank, București, IBAN: RO96INGB0000999918429474 (în RON) SWIFT: INGBROBU sau prin PayPal. Pe ordinul de plată se va menționa obligatoriu: Numele Participantului, categoria și grupa de vârstă (ex : Popescu Ion, A, II).

Taxa de participare este aferentă perioadei în care este trimis videoclipul.

Taxa de participare nu se returnează pentru niciun motiv.

Prețul în euro include comisioanele PayPal și alte comisioane bancare.

Participation fee for soloists

For participants abroad, it is easier to pay the participation fee through PayPal. The fee is not refundable.

34,00 EUR

Participation fee for ensembles / member

The contesting ensembles must consist of 2 or more competing members. The payment must include all members of the ensembles. The fee is not refundable.

19,00 EUR

Dovada achitării taxei de participare și link-ul/înregistrările video se trimit prin email sau WeTransfer (sau platforme similare), în aceeași zi cu completarea Anexei 1.

2.5 Concurenții pot participa la categoria solo și cea de ansamblu, cu achitarea taxei pentru fiecare categorie.

3. Perioada de desfășurare a Concursului Internațional Online de Pian și Orgă

3.1 Ediția a VI-a a Concursului Internațional de Pian și Orgă se desfășoară după următorul calendar:

a) 16.01 – 23.03 – Înscrierea concurenților, primirea și evaluarea înregistrărilor. Înscrierea se va face doar până cel mai târziu la 23.03, ora 23:59;

b) 26 – 27.03 – încărcarea înregistrărilor pe Youtube-ul Festivalului de Arte: https://youtube.com/c/Festivaluldearte și publicarea tuturor înregistrărilor pe site-ul festivalului https://festivaluldearte.com/, folosind link-urile de pe Youtube;

c) 27-31.03 – Votul publicului și Jurizarea lor pentru fiecare categorie și grupă de vârstă (care este separată de votul publicului);

d) 01.04 – Anunțarea câștigătorilor

e) 02.04 – Gala Laureaților (Premieră pe YouTube) – seara – și anunțarea câștigătorului Trofeului Festivalului de Arte.

3.2 Perioada de desfășurare a concursului, respectiv toate datele menționate mai sus, se pot modifica, organizatorii având obligația să anunțe în prealabil pe această pagina orice eventuale modificări în regulamentul de concurs.

4. Detalii tehnice

Înregistrările trimise prin transfer trebuie să fie în format .avi, .wmv .mov sau .mp4. Video-urile să fie clare atât ca imagine cât și ca sunet, realizate fără perturbări, zgomote de fundal etc. Aparatul trebuie să fie poziționat astfel încât să fie vizibil tot corpul interpretului și instrumentul, iar filmarea să fie landscape.

Nu sunt admise înregistrări prelucrate audio.

Înregistrarea trebuie să conțină toate piesele de concurs.

Vă rugăm să vă îmbrăcați într-o manieră îngrijită și corectă. Participanții pot aranja modul de filmare în funcție de propriile condiții. Utilizarea camerelor sau a echipamentelor profesionale nu este o necesitate. Videoclipurile realizate cu echipamente simple, cum ar fi telefoanele mobile, sunt suficiente.

5. Juriul Concursului Internațional Online de Pian și Orgă

Juriul va fi format din următorii membri: Jackie Jaekyung Yoo – Concert pianist, Chung-Ang University (South Korea) – Președinte Juriu, Prof. Univ. Dr. Corina Ibănescu, Facultatea de Muzică – Universitatea „Transilvania” din Brașov (România), Prof. Wan Ting Yu – pian acompaniament, Universitatea de Stat din Arizona (SUA), Prof. Dan Wu – Shanghai Conservatory of Music (China), Remus Henning – Organist concertist (România), Asist. Univ. Dr. Cristina Struța – Organist – Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara (România).

Biografiile membrilor juriului se regăsesc pe site-ul festivalului.

Juriul va stabili, pe baza unui punctaj, câștigătorii premiilor pentru fiecare secțiune și categorie în parte.

Deciziile Juriului sunt unice şi definitive, nu se admit contestații.

6. Premiile Concursului Internațional Online de Pian și Orgă

6.1 Toți participanții la concurs vor primi diplome de participare transmise online. În funcție de numărul și valoarea concurenților, mentorii acestora vor primi o diplomă de excelență.

6.2 Fiecare categorie poate să obțină câte un „Mare Premiu”, în funcție de aprecierea Juriului. Pentru fiecare grupă de vârstă a fiecărei categorii se vor acorda Premiul I, Premiul II, Premiul III și Mențiuni.

După anunțarea câștigătorilor, vom publica Gala Laureaților. Premiile vor consta în trofee (Marele Premiu și Trofeul Festivalului de Arte), promovare pe canalul de YouTube al festivalului și pe Facebook.

Invităm câștigătorii să susțină recitaluri la în cadrul evenimentelor organizate de Festivalul de Arte / Festival 4 Arts. Nu se decontează cheltuielile cu transportul, cazarea și masa pentru participarea la recitaluri. În funcție de interesul și disponibilitatea câștigătorilor, premiile mai pot conține reduceri la taxa de participare la Masterclass-urile organizate în vara anului 2026.

Toți câștigătorii sunt invitați să se înscrie la un interviu pe Zoom în care își pot face publice realizările și proiectele de viitor. Interviul va fi transmis pe canalul de YouTube al Festivalului de Arte (https://youtube.com/c/Festivaluldearte).

Numărul de premii va fi hotărât de Juriu, în funcție de valoarea artistică a concurenților.

6.3 Toate datele menționate mai sus, se pot modifica, organizatorii concursului având obligația de a anunța în prealabil pe site-ul festivalului orice eventuale modificări survenite în regulamentul de concurs.

6.4 Deciziile Juriului sunt unice şi definitive, nu se admit contestații.

7. Criterii de jurizare

Juriul va acorda o atenție deosebită calității interpretării, respectării textului muzical în contextul stilistic al perioadei componistice, expresivității și personalității interpretative în abordarea discursului muzical–artistic.